Şcoală, şcoală, vrem dezbateri! Secretarul de stat Oana Badea, în turneu, la Buzău

0
375
După ce a fost acuzată că le face "ciocu' mic" sindicaliştilor, Oana Badea turează la maxim motoarele reformei din şcoli

Oana Badea, acuzată că le face "ciocu' mic!" sindicaliştilor din învăţământ

UPDATE (10:05): Forumul de discuţii al Ministerului Educaţiei, suspendat. Moderatorii s-au retras, iar MECTS a invocat ca motiv de închidere a forum.edu.ro, limbajul trivial al userilor.

Secretarul de stat din Ministerul Educaţiei, Iulia Adriana Oana Badea, vine astăzi la Buzău, în vizită de lucru. Întâlnirea face parte din turneul „Legea Educaţiei Naţionale”, pe care înaltul reprezentant din minister îl desfăşoară prin ţară. Sindicaliştii buzoieni sunt supăraţi foc: nu au fost invitaţi oficial şi au ajuns în situaţia să se strecoare printre „oamenii cu voie de la partid”, chemaţi cu elevi „aleşi pe sprânceană”, care să-i „cânte în strună” distinsei invitate. Publicul interesat de reforma din învăţământ poate saluta secretarul de stat, la ora 14:00, în aula Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”. În 2008, într-un turneu similar, secretarul de stat Svetlana Preoteasa (PNL) a stat de vorbă cu peste 500 de buzoieni, dintre care doar doi au ridicat obiecţii. Tonul îl dăsuderă, atunci, preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, şi primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală.

„E propagandă electorală!”

Prezentăm supărarea sindicaliştilor, în relatarea liderului lor, Ion Dobre: „Marţi, când ne aflam la o şedinţă cu mişcarea de personal, în inspectorat, intră peste noi un inspector, care începe să şuşotească cu colegii lui. Din ce am auzit, se pregăteau pentru vizita secretarei de stat, Oana Badea, şi plănuiau acolo, pe cine invită, că trebuie chemaţi elevi, care să pună întrebări, probabil şi cu braţe de flori… Atunci, am întrebat dacă pe noi nu ne invită şi ne-au spus că nu e nevoie de noi. Am insistat, am explicat că, la astfel de discuţii trebuie respectat adevăratul dialog cu partenerii sociali, iar noi suntem sindicatul. Ne-au spus că nu e nevoie de invitaţie, oricum, profesorii care vor fi în sală sunt membri de sindicat şi întreabă ei, dacă e ceva de întrebat. Am rămas perplex. Vă spun, e o vizită de partid, cu oameni care sunt chemaţi să aplaude, nu să critice constructiv Legea Educaţiei. Iar asta numesc ei consultarea partenerilor sociali… Au puterea şi ne fac şi ei, acum, ‘ciocu-mic!’” Ion Dobre ne-a spus, pe un ton conspirativ, că vor avea un reprezentant al Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar (SÎP), „infiltrat” printre invitaţi. „Că, doar n-o să-l dea afară!…”

„Eu nu mă las până nu-i desfiinţez pe ăştia!” (un fost „gerenal” al şcolilor, despre sindicaliştii din învăţământ)

Supărarea sindicaliştilor are acoperire: Oana Badea i-a mai faultat cu cenzura, aşa cum am arătat şi în articolul Profesorii sindicalişti, luaţi la pumni în gură. Mai mult, după gestul din Dolj, secretara de stat din Ministerul Educaţiei a „recidivat”, aşa cum susţin reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), federaţie la care este afiliat şi SÎP Buzău. Într-un comunicat din 25 martie, FSLI notează:

Secretarul de stat din cadrul M.E.C.T.S., Oana Badea, continuă atacul la adresa F.S.L.I.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ  a aflat cu stupoare de acuzaţiile d-nei secretar de stat, Oana Badea, potrivit cărora federaţia noastră nu ar fi luat parte la dezbaterile privind Legea Educaţiei Naţionale, care au avut loc în Comisia de Învăţământ din Camera Deputaţilor. Aceste declaraţii au fost făcute ieri, 25.03.2011, la Palatul Cultural-Arad, unde s-a organizat o dezbatere pe marginea noii legi, la care au luat parte cadre didactice şi părinţi.

O invităm pe d-na secretar de stat să consulte stenogramele  şi lista de prezenţă a invitaţilor care au participat la dezbaterile din Comisia de Învăţământ. Din partea federaţiei noastre au fost prezenţi: Simion Hancescu, preşedinte şi Liviu Marian Pop, secretar general.

F.S.L.I. nu a lipsit de la nicio astfel de şedinţă.

Declaraţia d-nei secretar de stat este tendenţioasă şi demonstrează lipsa de comunicare între reprezentanţii Ministerului Educaţiei, a căror prezenţă la dezbatere din cadrul Comisiei de Învăţământ a alternat.

Aceste acuzaţii au fost făcute după ce, în urmă cu o săptămână, liderului F.S.L.I. Dolj, Constantin Rada, nu i s-a permis să ia cuvântul la o întâlnire similară cu cea de la Arad.

„Prin ceea ce face, d-na secretar de stat induce în eroare, cu bună ştiinţă, opinia publică doar pentru a decredibiliza federaţia noastră în faţa angajaţilor din învăţământ dar şi în faţa părinţilor. F.S.L.I. a făcut toate demersurile pentru ca această lege să fie în folosul elevilor dar şi al cadrelor didactice şi să creeze premisele reformării sistemului educaţional din România. De altfel, obiectivele susţinute de F.S.L.I. la dezbaterea privind LEN apar şi în strategia federaţiei semnată în anul 2002. Afirmaţiile Oanei Badea  ar putea fi un atac la adresa singurei federaţii din învăţământ care a avut curajul să organizeze în ultima perioadă acţiuni de protest şi care a demarat iniţiativa legislativă privind modificarea unor articole din LEN, contestate de elevi, părinţi şi cadre didactice”, a declarat Simion Hancescu, preşedinte F.S.L.I.

„Modelul” Oana Badea (PDL) aduce aminte de o vizită din 2008, cu aceeaşi temă, a Svetlanei Preoteasa (PNL)

Ianuarie 2008: Svetlana Preoteasa, într-un turneu similar, la Buzău

Pe 22 ianuarie 2008, Svetlana Preoteasa, pe atunci secretar de stat în Ministerul Educaţiei, în guvernarea liberală, a ajuns şi la Buzău, tot într-un turneu de discuţii pe tema Legii… învăţământului. Întâlnirea a avut loc în Sala mare a Consiliului Judeţean, iar prezenţa din public a fost estimată la circa 500 persoane. Flancată de Alexandru Balaban (prefectul de atunci), Victor Mocanu (pe aceeaşi funcţie de preşedinte CJ), Dumitru Ene (şef IŞJ) şi Constantin Boşcodeală (primar al Buzăului), secretara de stat a remarcat prezenţa numeroasă a femeilor venite la discuţii, le-a strâns mâna celor din jur şi a prezentat, punct cu punct, articolele din lege propuse spre modificare. An electoral. Primarul Boşcodeală a criticat aspru legea, acuzând că problemele învăţământului au devenit „chestiuni personale” şi s-a retras din sală, umăr la umăr cu Victor Mocanu, nu înainte ca şi acesta din urmă să-şi exprime „semne de întrebare” asupra legii. După ce Svetlana Preoteasa a citit din hârtiile plimbate prin turneu, din sală, doar două cadre didactice au ridicat obiecţii, plângându-se de starea jalnică în care se află sistemul de învăţământ. Svetlana Preoteasa a spus, scurt, că obiecţiile trebuie formulate în scris şi înmânate lui Dumitru Ene, la Inspectoratul Şcolar. Secretara de stat s-a ridicat de la prezidiu şi a dispărut ca şi cum nici nu fusese pe acolo. După ce turneul s-a încheiat, sindicaliştii buzoieni au constatat că, deşi din judeţ plecaseră spre Ministerul Educaţiei pachete peste pachete de obiecţii, nu s-a ţinut cont, în forma finală a legii, de mai nici una. Oana Badea poate face, azi, diferenţa.

Citiţi şi Datori vânduţi, profesorii au pierdut aproape totul prin Legea Educaţiei

Sorin DINCO

LĂSAȚI UN MESAJ