Politist circulatie

93 de șoferi au rămas fără permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor și alți 282 de pietoni au fost amendați pentru traversare prin locuri nepermise pe parcursul ultimei săptămâni.
Săptămâna trecută, polițiștii buzoieni au desfăşurat o acţiune pentru prinderea conducătorilor auto care refuză să acorde prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public dar au avut în vedere şi situaţiile în care pietonii nu respectă normele referitoare la circulaţia pe drumurile publice. Pentru a nu exista dubii cu privire la motivele pentru care au fost sancționați atât șoferii cât și pietonii au fost filmați cu ajutorul camerelor video amplasate pe autospecialele dotate cu aparate radar.
Acţiunea a avut drept scop reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora determinate de neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, respectiv de indisciplina pietonală.
Poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării permisele a 93 de conducători auto care nu au respectat regulile privind prioritatea pietonală şi au sancţionat contravenţional 282 de abateri comise de pietoni.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.