Accident în lanț, provocat de fostul viceprimar Fănică Bîrlă. Răniți, un cunoscut bucătar și iubita lui

0
963

Fostul viceprimar Fănică Bîrlă a fost implicat vineri seară într-un accident soldat cu rănirea a două persoane.

”Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că în timp ce se afla staționat la semaforul de la intersecția bulevardului Stadionului cu bulevardul Bălcescu, direcția de deplasare către Micro XIV, un turism condus de un buzoian de 45 de ani a fost lovit din spate de un auto condus de un buzoian de 35 de ani care la rândul său a fost lovit de un auto condus de un bărbat de 62 de ani, din Buzău. În urma coliziunii un bărbat de 38 de ani și o femeie de 31 de ani, pasageri în prima mașina au fost transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate. În cauză se va întocmi dosar penal iar cercetările continuă”, a transmis IPJ Buzău.

De fapt, mașina condusă de Fănică Bîrlă de 62 de ani a lovit un autoturism care aștepta la semafor iar în urma impactului autoturismul acestuia a lovit prima mașină care de asemenea aștepta să se facă verde pentru a-și putea continua drumul.
În prima mașină de la semafor se aflau cunoscutul bucătar Cristi Ice și logodnica sa iar mașina era condusă de cumnatul acesteia.
Atât Cristi Ice cât și iubita lui au fost răniți și au fost transportați la Spitalul Județean Buzău.
Bărbatul are dureri la un umăr în timp ce logodnica lui acuză dureri de coloană cervicală.
Cele trei mașini implicate în accident au fost grav avariate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.