Antrenorul de atletism Mitică Tudorie aleargă după talente. Remarcată, o adolescentă de la Lunca Frumosă

0
753

Şeful secţiei de atletism din cadrul SCM Gloria Buzău şi totodată antrenor la Clubul Sportiv Şcolar, Dumitru Tudorie aleargă prin judeţ pentru a descoperi talente. Recent, el a fost în satul Lunca Frumoasă unde s-a desfăşurat un cros sub genericul ,,Prin sport spre o comunitate unită” la care au participat 220 de elevi. Competiţia, ajunsă la ediţia cu numărul 7.a fost organizată de Şcoala ,,Vasile Voiculescu”-Pârscov (director Aurora Mihalcea) în parteneriat cu Biserica din Lunca Frumoasă(preot paroh-Cristinel Constantin Calen) cu sprijinul Consiliului Local şi al sponsorilor. La start s-au mai aliniat concurenţi de la şcolile din Vâlcelele, Cozieni, Odăile, Măgura, Ciuta şi Bădila iar pe lângă medalii, trofee şi diplome, cei clasaţi pe podium au fost răsplătiţi şi cu bani, locul I-50 lei, locul II-30 lei şi locul III-20 lei. Antrenorul Dumitru(Mitică) Tudorie, nimeni altul decât cel care în 2005 o descoperea pe Adelina Panaet, câştigătoare a numeroase medalii la concursurile naţionale şi internaţionale, a remarcat-o pe Petronela Alexandra Andronic care a trecut prima linia de sosire la categoria 11-12 ani, propunându-i să practice atletismul la Buzău.
,,Sincer, nu mă aşteptam să câştig acest concurs însă este o bucurie imensă că am reuşit să trec prima linia de sosire. Îmi place mult să alerg, să fac sport iar câteodată mai fac mişcare împreună cu părinţii. Mi-aş dori să fac atletism dar să vedem ce vor hotărî părinţii deoarece este vorba şi de şcoală, ar însemna să merg la Buzău, dacă ei sunt de acord”, a spus Petronela Alexandra Andronic. Aceasta este elevă în clasa a V-a la Şcoala ,,Vasile Voiculescu”-Pârscov iar în vară a reuşit să câştige un alt concurs, desfăşurat cu prilejul Zilei Copilului.
,,Dintre toţi copiii pe care i-am urmărit la acest concurs, am remarcat câţiva care au calităţi, dar în mod special o fată(n.r.-Petronela Alexandra Andronic) ambiţioasă, luptătoare şi un fizic de sportivă. După părerea mea, are potenţial să devină o atletă cu şanse să ne reprezinte la competiţii naţionale şi internaţionale. Am discutat atât cu ea cât şi cu părinţii ei privind aducerea la Buzău iar acum rămâne să vedem ce vor hotări. Oricum voi merge şi la alte competiţii în mediul rural deoarece pot găsi copii cu calităţi deosebite pentru a a face atletism” a spus şeful secţiei de atletism de la SCM Gloria Buzău şi antrenor la C.S.S.,Dumitru Tudorie.
Unul dintre iniţiatorii şi sponsorii proiectului ,,Prin sport spre o comunitate unită” este şi ,,fiul satului”,Viorel Popescu, fost profesor de educaţie fizică şi sport, la fel ca soţia sa, Mariana, cei doi fiind stabiliţi de foarte mulţi ani în Germania.

,,Pot spune că este activitatea noastră de suflet şi considerăm această ediţie, un succes .Am pornit împreună cu părintele, cu paşi mici, dorind să facem ceva care să ne apropie sufleteşte iar an de an am venit cu un plus, un element de noutate. Pe lângă faptul că i-am adus pe copii şi tineri să participe la o astfel de acţiune, am vrut în acelaşi timp să transmitem un mesaj părinţilor. Mai precis, să îşi facă timp pentru a-l dărui copiilor, indiferent cât de implicaţi ar fi în activităţile zilnice. Întotdeauna contează cât de fericiţi suntem că am petrecut momente importante alături de copii şi familia noastră” a declarant directorul Şcolii Vasile Voiculescu din comuna Pârscov, Aurora Mihalcea.

,,Şi ediţia din acest an s-a desfăşurat cu binecuvântarea ierarhului IPS Ciprian iar pe tineri îi privim ca pe un potenţial ce aşteaptă să fie descoperit şi aşezat în calea mântuirii. De aceea încă din 2011 ne-am propus să susţinem toţi tinerii de aici şi prin acest gen de activităţi, spre a-şi descoperi fiecare, bunătatea propriei chemări. Putem vorbi de crize, dar cele majore par a fi cele de ideal şi orientare spirituală. Identificând dificultăţile cu care se confruntă tinerii din ziua de azi-sărăcia materială, nesiguranţa zilei de mâine, şomajul, depresia, drogurile, lipsa de comunicare cu părinţii-am considerat că prin activitatea pe care o desfăşurăm putem rezolva sau cel puţin, preveni aceste probleme şi răspunde cum se cuvine, aspiraţiilor. Am încercat să scoatem în evidenţă dimensiunea sau componenta cultural educativăa unei asemenea competiţii cu dorinţa de a sesiza talentul fiecăruia în parte, apărând sinceritatea, curajul, inocenţa şi în general, toate valorile unui tânăr având în vedere că prin colaborarea dintre Biserică-Şcoală-Familie să realizăm educaţia integrală, ştiinţifică, spirituală, morală şi profesională. Tânărul de azi poate fi sfântul de mâine”a spus și preotul paroh din Parohia Lunca Frumoasă,Cristinel Constantin Calen.

Adrian SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ