Caravana Smart City ajunge, luni, în Buzău

0
150

Cravana Smart City poposește luni  în Sala de Ședințe a Consiliului Județean Buzău. Caravana Smart City este unicul program de promovare a conceptelor Smart City și de informare a factorilor decidenți cu privire la noile tehnologii, a modalităților de implementare și mai ales a oportunităților de finanțare a acestora.

Programul Caravana Smart City este organizat de Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate și se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Ministerului Energiei. Au confirmat prezența la eveniment domnul Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău, domnul Robert Iulian Tudorache, secretar de stat în Ministerul Energiei și reprezentanți ai autorităților locale.

Programul aduce laolaltă cei patru piloni de bază ai unui ecosistem smart city de succes: autoritațile publice și locale, zona academică, societatea civilă și companiile private care vin cu soluții.

Pe 3 aprilie 2019, ARSCM a încheiat un acord de investiții în valoare de 500 de milioane de euro cu China National Electric Engineering Co, Ltd. (CNEEC), una dintre cele mai importante companii de stat din China, finanțarea fiind destinată proiectelor smart city din România.

În cadrul caravanei se vor desfășura și discuții privind posibilitățile de accesare a acestor fonduri de către administrațiile publice locale.

Ministerul Energiei, în calitate de partener al programului încă de la lansarea acestuia, din septembrie 2017, va fi reprezentat de domnul Ministru Secretar de Stat, Robert Tudorache: Mam alăturat acestei inițiative deoarece energia se numără printre pilonii principali ai administrației centrale. Fără susținere din partea factorilor decizionali din cadrul acestui sector extrem de important în domeniul smart city, nu putem discuta despre reușite  concrete. Susținem administrațiile locale în implementarea de soluții inovatoare care vin în sprijinul cetățeanului, sau, în termeni tehnici, ai consumatorului final.”

Programul Caravana Smart City a fost premiat în cadrul Galei EduManager.ro pentru rezultatele excepționale și a fost selectat în lista scurtă a finaliștilor în cadrul evenimentului internațional Transport&Ticketing Awards 2018, la categoria Smart City 2018, unde competiția sa purtat cu lideri ai domeniului.

Partenerii instituționali: Guvernul României Ministerul Energiei, Consiliul Județean Buzău, CNMR, Institutul de Studii Liberale, Clusterul Start Inovare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.