„Ce-ai vrea să-ţi aducă iepuraşul?” „Cartofi…” Copiii sărmani vă cer ajutorul

8
788
Un corn şi o bucăţică de brânză alină foamea multora dintre copiii sărmani

Citiţi primul material din seria Ajutaţi copiii din Cârligu Mare: Japonia de acasă/ Aflaţi în situaţii disperate, copiii din Cârligu Mare au nevoie de ajutor

În "lagărul sărăciei" din Bărăgan, Cristina îşi împarte copilăria între şcoală şi biserică. De undeva, un viitor va veni şi pentru ea

În curtea familiei Toma, din Cârligu Mare, o movilă de gunoi şi, în vârful ei, doi copii. Unul de cinci şi celălalt de şase ani. Privesc pierduţi în ţărână. Când părintele Tudor, care ne însoţeşte prin labirintul sărăciei din sat, îi întreabă de bine, pleacă în iarba din grădină. Mama acestora, Rodica Toma (32 ani), ia o mătură de pe jos şi îşi face de lucru. Probabil că movila aceea de ţărână a crescut acolo tot măturând curtea. Nu răspunde la salut. „Eşti supărată pe noi, că nu ne vorbeşti?”, îi spune părintele. Femeia mătură. Copiii aleargă în cerc, prin iarba din grădină, cu capetele aplecate. Mişcările lor sunt oarecum fără noimă. Cel mic are pantalonaşii uzi între picioare, cel puţin mai măricel se uită din când în când la părinte, care abia reuşeşte să îi smulgă două vorbe femeii. Lângă movilă, două rotiţe stricate ale unei triciclete – singurele jucării ale copiilor. „Unde e soţul? Uite, oamenii ăştia au venit să arate lumii cât de greu o duceţi. Cu ce ai vrea tu să te ajute lumea?” Femeia râde şi spune ceva de neînţeles. Încercăm şi noi, şi, din bolboroseli, câteva cuvinte articulează lipsurile deja vizibile. „Ai ce să le dai azi de mâncare?” Face din cap că are. „Ce?” „Cartofi…”, răspunde mama celor doi şi „cartofi” e singurul cuvânt care se aude clar şi umple curtea.

Care e jucăria ta?

„Ţi se rupea inima văzându-i…”

Casă, dulce casă

În urmă cu un an, când autorităţile de la judeţ s-au interesat de soarta celor doi băieţei, au decis să îi ia în plasament. Atunci, femeia aceasta aproape mută şi indiferentă, a izbucnit în urlete de disperare şi, spune părintele Tudor, i-a smuls din braţele asistenţilor sociali. „Îi strângeau în braţe, şi ea, şi soţul, urlând că sunt copiii lor şi nu-i dau nimănui. Ţi se rupea inima văzându-i.” Cum altfel? Şi totuşi, copiii nu merg la grădiniţă, nu sunt hrăniţi sănătos. Hainele, jucăriile, mâncarea ar fi un ajutor considerabil. Celor două fiinţe mici le lipseşte fundamental altceva. În urma noastră, ca şi cum nici n-am fi fost acolo, cel mic continua să alerge împiedicat, în cerc, în urma frăţiorului său. Soarele pare să fie singura lor lumină.

„Da, fooaaarteee bun!”

"Ne-au dat şi un pacheţel cu brânzică..."

Foamea e la ordinea zilei, face şi desface, întăreşte sau dezbină familiile nevoiaşe. Într-o altă curte, în care stă şi Mariana Oprea (27 ani) cu cei patru copii, bunica ne spune că, atunci când se strâng toţi, numără 15 nepoţi. Au două pogoane de pământ, un porc şi câteva păsări. Spune că au şi un cal, dar cu jumătate de gură, cu teama că, la o adică, ar trebui să-şi declare averea şi nu s-ar mai încadra la vreun ajutor social. Una dintre nepoţele s-a întors de la şcoală şi mănâncă cu poftă dintr-un corn. Ne spune, cu o voce de parcă l-ar fi văzut pe Moş Crăciun, că le-au dat, la şcoală, şi un pacheţel cu brânză. A fost bun? „Da, fooaaarteee bun!” Fraţii şi verişorii ei confirmă. Părintele Tudor ne asigură că e vorba de o casă mai unită, cu grijă faţă de copii.

Dumnezeu i-a dat mai multe zile decât doctorii

La fel este şi casa Steluţei Neculae, mama Claudiei Marinela, imobilizată total la pat, căreia părintele Tudor, cu ajutor bisericesc, a reuşit să-i ofere un scaun cu rotile, în care fata poate ieşi în curte. Mama ei ne povesteşte: „Când era mică, a avut odată o criză de plâns. Am spus că îşi cere botezul şi am botezat-o. Apoi, pe la doi ani şi jumătate, tot plimbându-mă cu ea prin doctori şi neştiind ce-i cu ea, am cerut mai răstit unuia să-mi spună ce are. Nu vroia şi am urlat să-mi spună, că nu mai puteam să tot alerg de colo, colo şi niciun semn că fetiţa mea e mai bine. Atunci, doctorul acela mi-a spus: uite, doamna Neculae, eu n-am vrut să-ţi spun ca să nu te supăr, dar fetiţa voastră este handicapată şi nu se va face bine niciodată. Dacă o să trăiască unşpe ani… Când am auzit, n-am mai ştiut de mine. Mă uitam la doctorul ăla şi vedeam doar cum dă din buze, nu mai ştiam de mine. Zile în şir am umblat ca turbată…”

"Când mi-au spus ce are, n-am mai ştiut de nimic în jurul meu..."

Într-adevăr, speranţa este o dezamăgire amânată

Marinela are 17 ani şi îi place să se joace cu copiii. Nimeni nu-i dă o şansă de recuperare, dar părinţii cred că ar mai fi una. Mama lua trei milioane şi ceva de lei, ca însoţitor. Acum, au fost anunţaţi că va intra în şomaj. Primăria nu mai are bani să plătească. „Oricum, ne-au dat banii în decembrie, după ce nu mai primisem din iunie. O vedeţi cum e” (fata nu poate mişca decât din cap – în rest, fiinţa ei mai reuşeşte să râdă şi să gângurească ceva ca nişte vorbe), „şi, aşa, a trebuit să mă duc an de an, să cheltui ca să-i reînnoiască certificatul de handicap, că, spun ei, nu cumva să se fi ameliorat între timp… De-ar da Domnul!” Marinela are nevoie de pempărşi, de dresuri şi de un program special de recuperare. Dacă tot i-a dat Dumnezeu zile mai multe decât doctorii, părinţii speră.

La doar 29 de ani, cu trei copii, interzisă la muncă

În clasa a VI-a, Ioana nu îndrăzneşte să viseze la un viitor. Prezentul pare un vis urât care nu se mai termină

Soţia lui Marian Bunea, Monica, are 29 de ani şi un accident a condamnat-o pe viaţă la imposibilitatea de a mai munci pentru a-şi întreţine cei trei copii. Plecase cu o maşină de ocazie la oraş, cu treburi, când o altă maşină i-a lovit, din cauza poleiului. Şi-a revenit cu greu din comă, dar a rămas cu dureri şi pierderi de memorie. Fiica mai mare, Ioana Florentina, este în clasa a VI-a şi are numai note bune. Îi place să citească. În cămăruţa pe care o împart şapte persoane, abia de încap două paturi, o măsuţă şi o sobă. Nici un raft pe care să stea vreo carte. Fata le împrumută de la bibliotecă. La plecare, soţul ne roagă să-i ajutăm cu o pensie pe caz de boală pentru soţie: „Nu mai poate munci toată viaţa. Avem datorii peste tot, eu trebuie să plec din ţară, să muncesc pe undeva. Am mai fost, dar i-am lăsat singuri şi vai de ei…”

Urmăriţi, în ediţia de mâine, planurile pe care părintele Tudor şi le face pentru a înfiinţa o cantină socială în Cârligu Mare.

Ajutaţi-i cu ce puteţi pe copiii de acolo, contactându-l pe preotul Marian Tudor la numărul de telefon 0720.281.634 sau pe adresa de e-mail parohiacarligumare@yahoo.com. Vizitaţi, pe Facebook, pagina Copiii din Glodeanu, Buzău. Contactaţi-ne la redacţie, pe e-mail: redactie@observatorulbuzoian.ro sau fax: 0338-814381.

Dacă mai cunoaşteţi astfel de cazuri disperate, contactaţi-ne pentru a le putea prezenta comunităţii.

Ciprian STERIAN

Sorin DINCO

8 COMENTARII

  1. Pentru ca dupa un cutremur de 9 grade + un tsunami + explozii nucleare + mancare si apa iradiata n-au bocit si nici nu s-au batut pe ajutoare, decretez ca japonia e cea mai tare tara. japonia de acasa my ass, pfff. LA MUNCA NU LA INTINS MANA!
    taica parintele ala ar trebui sa bage mana in visteria BOR sa scoata niste bani sa ii ajute pe oamenii astia, nu sa cerseasca pe la altii.. biserica sta cu curul pe un butoi plin cu aur si tot mai vrea. cum zicea un mare coediant, George Carlin: „Religion has convinced people that there’s an invisible man, living in the sky, who watches everything you do or say. And he has a special list of 10 things that he does not want you to do. And if you do one of these things, he has a special place, full of fire and smoke and totrure and anguish, where he’ll send you to live for ever and ever, until the end of time. BUT HE LOVES YOU! He loves you and he NEEDS MONEY. He’s all powerful, almighty, but he never ever could handle money.”

  2. Mai induioseaza saracia pe cineva din tara asta? Omul sarman, neputincios, ingropat fie intr-un bordei din paianta, fie intr-un azil rece, nu mai produce de mult o poveste impresionanta. Cred ca dupa doua decenii de libertate ar fi timpul sa aflam despre sarmanii de odinioara care au reusit sa scape din mizerie, modele de viata, retete de reusita.

  3. Da, mai induioseaza pe cineva suferinta, nu saracia! Copiii nu ar trebui sa sufere. Cat despre Japonia, ei nu stau cu mana intinsa inafara pentru ca SE AJUTA INTRE EI! Nu ai sa ii vezi jignind pe cineva aflat la nevoie! Pentru asta sunt de admirat si o parte dintre noi de plans….

  4. eu stiu ce inseamna suferinta, sa-ti doresti sa pleci la munca dar nu ai cu cine lasa copiii acasa, la tara nu ai servici, pamantul sa-l lucrezi nu ai bani sa platesti lucrari agricole si productia este nesatisfacatoare. eu am ajutat niste copiii din parohia parintelui care imi sunt si rude , dar am ramas vaduva cu un copil de 3 ani si nu-mi ramane decat sa ma rog pentru copiii aflati in dificultati materiale, pentru ca nu-i mai pot ajuta cu altceva. cinste preotului care se lupta pentru ei si doamne ajuta

  5. BUNA.MA NUMESC MIHAILA LUCIAN,SUNT FAMILIST,AM 4 COPIII SI DIN CAUZA SARACIEI CARE S-A APASAT DATORITA ACESTUI SISTEM PDL-IST BASESCU-BOC ASUPRA TARII AM POSTAT UN ANUNT PE INTERNET CA IMI VAND UN RINICHI.ANUNTUL A FOST PRELUAT DE DOUA JURNALISTE CARE AU SPUS CA TATAL LOR ARE MARE NEVOIE DE TRANSPLANT DE RINICHI.LA CATEVA ZILE M-AM TREZIT CU UN REPORTAJ IN ZIARUL CLICK DIN 9-07-2011,DEZVALUIND-UMI IDENTITATEA SI PERICLITAND-UMI IMAGINEA LI LOCALITATE,CHIAR SI POSIBILITATEA DE A FI ARESTAT.OAREACELE JURNALISTE NU S-AU GANDIT CA IMI VOR LASA COPIII FARA TATA CARE NU ARE DIN CE SA TRAIASCA DECAT DINTR-O PENSIE DE HANDICAP GR.2 IN VALOARE DE 234 RON.DI BANII CARE VROIAM S-AI OBTIN DIN DONAREA RINICHIULUI DOREAM SA IMI FAC UNA SAU DOUA CAMERE LA CASUTA MEA CACI DORM CEI PATRU COPIII AI MEI INTR-O CAMERA SI SA-MI REPAR DANTURA CACI AM DANTURA PRAF SI POT FACE CHIAR PARADENTOZA.DORESC SA MA AJUTATI SA FACEM LUMEA SA INTELEAGA CA CEA CE FACEAM NU ERA O CRIMA,NU ERA TRAFIC DE ORGANE CI DOAR SACRIFICIUL SUPREM PENTRU FAMILIA MEA SI PENTRU SANATATEA MEA.TELEFON CONTACT 0761823885 SAU 0761823895,POATE MA AJUTA SI PE MINE CINEVA CARE ARE SUFLET MARE CA CEI DE LA ACTUALA PUTERE NU CRED CA MAI AU SUFLET. CU STIMA FAMILIA MIHAILA.SUNT CU GANDUL LA DUMNEZEU SI SPER CA PRIN DUMNEAVOASTRA SA FIU AJUTAT SI EU IMPREUNA CU FAMILIA MEA.POATE GASITI PERSOANE CARE DORESC SA AJUTE O FAMILIE NUMEROASA SI IN PRIMUL RAND CU CREDINTA LA DUMNEZEU.DOAMNE AJUTA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.