Patriarhia recomandă ca slujbele de Paști să fie oficiate afară, anul acesta când marea sărbătoare creștină cade în ziua de 1 mai și astfel e foarte probabil ca temperaturile să fie ridicate.

Recomandarea Patriarhiei  are rolul de a preveni incendiile la locașurile de cult, dar și să fie evitată supraaglomerarea. Dacă totuși slujbele vor fi oficiate în biserici, atunci se recomandă ca uşile să rămână deschise.  Vor fi scoase din biserici covoarele sau mochetele, precum şi mobilierul din zona centrală a bisericilor, cu excepţia celui folosit de ierarhi în cadrul slujbelor religioase.

Dacă slujbele au loc în biserici din lemn, preoţii nu trebuie să permită aglomerarea credincioşilor în interior. În plus, slujbele religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare sau renovare trebuie evitate.

E important ca enoriașii să știe că lumânările aprinse trebuie ţinute la distanţă de haine, păr, mobilier, coronae, etc. În plus, trebuie evitată deplasarea cu lumânările aprinse în autovehicule.

După ce slujbele se vor fi terminat, vor  trebui dispuse  controale pentru înlăturarea oricărei eventuale surse de incendiu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.