Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Mihaela Runceanu și-a desemnat câștigătorii

0
845

Ce-a de-a VIII-a ediție a Festivalului international pentru copii și tineret Mihaela Runceanu „Pentru voi muguri noi” și-a desemnat, miercuri, câștigătorii. La capătul a două zile de concurs membrii juriului au decis cele mai bune trei voci prezente în festival dar au acordat și alte numeroase premii și mențiuni participanților de toate vârstele.

Astfel, în cadrul festivității de premiere, Trofeul Festivalului la secțiunea Tineret a fost înmânat de președintele Consiliului Județean Petre Emanoil Neagu solistei Daria Cojocaru, Trofeul Festivalului la secțiunea juniori a revenit Mariei Alessia Drăgoi și a fost înmânat de președintele juriului Dan Dimitriu iar Premiul Mihaela Runceanu, oferit pentru cea mai bună interpretare a unei melodii din repertoriul îndrăgitei interprete, a fost înmânat de către Xenti Runceanu, Alinei Bianca Milea.

Cele trei premii au fost acordate de către Consiliul Județean Buzău și au fost în valoare de câte 1500 de lei și respectiv 2000 de lei pentru Premiul Mihaela Runceanu.

Festivitatea de premiere care s-a desfășurat la sala Tetrului George Ciprian s-a încheiat cu un recital susținut de Luminița Anghel.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.