Peste o treime dintre cititorii care au participat la sondajul publicaţiei noastre au răspuns afirmativ la întrebarea „Credeţi că politicienii buzoieni din opoziţie adoptă o atitudine critică reală faţă de actuala guvernare?”. Astfel, 35 la sută dintre participanţi sunt de părere că, în Buzău, vorbim despre „o opoziţie reală, în limitele legale ale manifestării ei politice”. De cealaltă parte, apetitul pentru subiectul politic propus de observatorulbuzoian.ro pare să se încadreze firesc în contextul general al suprasaturării populaţiei. Pe locul doi al proporţiilor atrase de sondaj sunt cei care au răspuns „Nu ştiu/ Nu mă interesează” (27 la sută).

 

Răspunsuri negative au venit din partea a 16 la sută dintre cititorii care au accesat sondajul, aceştia optând să considere acţiunile opoziţiei ca fiind „doar un exerciţiu de imagine care ascunde complicitatea cu greşelile/abuzurile guvernanţilor şi cu grupurile de interese locale”.

 

În ce priveşte calitatea „imaginii” şi a mesajului transmis de opoziţia politică buzoiană, 11 la sută dintre voturi au fost pentru răspunsul „În mare parte, opoziţia locală nu are un mesaj original şi reproduce mecanic mesajul liderilor naţionali”. Totodată, acelaşi procent l-a adunat şi răspunsul „Nu cred/ Mă îndoiesc că da”. În total, până la orele serii de ieri, la sondaj participaseră 178 de cititori.

 

observatorulbuzoian.ro

1 COMENTARIU

  1. La Buzau opozitia politica are o mare problema si anume „opozitie la opozitie”, nu opozitie la putere. Si mergand pe logica, unde negarea negatiei inseamna afirmatie, putem deduce ca opozitia la opozitie inseamna…….(ghici?)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.