Ce decizie a luat conducerea Liceului Nenițescu după ce tavanul unei clase s-a prăbușit peste copii!

0
382

Toate videoproiectoarele din Liceul Tehnologic Costin Nenițescu care au fost montate pe rigips vor fi date jos în cursul zilei de joi. Anunțul a fost făcut de conducerea liceului care a decis să ia această măsură după incidentul petrecut joi dimineață când tavanul fals al unei clase s-a prăbușit pe elevi în timpul orelor.

Elevii Liceului Costin Nenițescu au fost mutați, în această toamnă, în incinta Grupului Școlar de Meserii și Servicii pentru ca elevii Colegiului Național Mihai Eminescu, unitate care a intrat în reabilitare completă, să poată învăța în spațiul de pe strada Transilvaniei în următorii doi ani cât vor dura lucrările de reabilitare ale clădirii de pe strada Independenței.

Conform directorului Liceului Costin Nenițescu, Narcisa Dașu, toate clasele de la unitatea școlară pe care o conduce erau dotate cu videoproiectoare iar profesorii au solicitat montarea acestora și în spațiul de la Grupul Școlar de Meserii și Servicii. Cum conducerea Grupului Școlar de Meserii și Servicii nu ar fi fost de acord ca videoproiectoarele să fie montate pe pereții imobilului, s-a decis ca acestea să fie montate pe tavanul fals lucru care a fost făcut de o firmă. Joi, tavanul unei clase a cedat sub greutatea videoproiectorului și a căzut peste copiii care se aflau la ora de geografie.

” Eram la ora de geografie. Am auzit un zgomot ciudat, sus, după care a picat. Din reflex ne-am ferit cu toții. M-a lovit un pic la spate și atâta tot. Nu mă mai doare și nu am avut nevoie de îngrijiri medicale”, a spus una dintre eleve.

Directorul Liceului Tehnologic Costin Nenițescu a anunțat după incident că va dispune ca toate videoproiectoarele din sălile de clasă în care învață elevii acestei școli, în incinta Grupului Școlar de Meserii și Servicii, să fie date josa nu se mai ajunge într-o asemenea situație.

”Tavanul fals a căzut în timpul orei de geografie. Din fericire nu s-a întâmplat nimic grav. Elevii doar s-au speriat. E o lucrare făcută de o firmă chemată de noi. Profesorii au solicitat să montăm aceste videoproiectoare și în acest spațiu și cum conducerea Grupului Școlar de Meserii și Servicii nu ne-a permis să găurim pereții, am ales această variantă, de a le monta pe tavanul fals. Bine că nu s a întâmplat nimic grav cu copiii. Am luat decizia de a da jos toate videoproiectoarele pentru că din moment ce s-a prăbușit unul se mai pot prăbuși și altele”, a declarat directorul Liceului Tehnologic Costin Nenițescu, Narcisa Dașu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.