Fost ofițer de Armată, înjunghiat de nepotul,consumator de droguri Soția victimei, rănită, la spital

2
432

UPDATE: Tânărul de 22 de ani care și-a căsăpit unchiul și și-a băgat mătușa în spital, înjunghiind-o cu cuțitul, a fost prins în Crâng de un echipaj de jandarmi. El a fost ridicat deja de polițiști și, cel mai probabil, va fi reținut și apoi arestat preventiv.

”In jurul orei 19 am fost sesizați la 112 că este posibil ca două persoane să fie înjughiate în locuința lor. Echipele ajunse la fața locului au constata că o persoană e în locuință și a fost declarat decesul după efectuarea manevrelor de resuscitare. O altă persoană a fost transportată la spital. Imediat s au constituit echipe mixte pentru căutarea și depistarea autorului care a fost prins ulterior circulând în municipiul Buzău. Acum a fost dus la sediul Poliției pentru cercetări. A fost o oră în libertate, nu știm ce avea de gând., spune că nu a consumat alcool și nu ar fi consumat nici alte substanțe, așa a declarat el când a fost prins, nu a opus rezistență.
Arma crimei este un cuțit care a fost găsit la fața locului. Cazul a fost preluat de parchetul de pe langă Tribunalul Buzău.
Se pare că a fost un conflict spontan, nu știm de la ce a pornit, cercetările sunt continuate. De asemenea, nu am putut stabili până acum, dacă tânărul are sau nu antecedente”, a declarat Constantin Octavian de la IPJ Buzău.

”L-am văzut stingher, abătut pe străzi. Chiar aseară m -am întâlnit cu el, era total schimbat, chiar m am si speriat de el. mi-a spus sărut mana, bună seara, ce mi*-a zis, i-am răspuns și am plecat pe drumul meu. Dar era schimbat. Nu știam că se droga, dar știam, simțeam că ceva e în neregulă cu el. era foarte schimbat. Cu așa vecini nu putem sta lângă noi, Poate legea își spune cuvântul și scăpăm de el” a declarat o vecină a familiei în care s-a întâmplat nenorocirea.

Un individ de 22 de ani, Andrei Muscalu, și-a înjunghiat duminică seară unchiul și mătușa.
Totul s-a întâmplat în urma unui conflict între cei trei. Tânărul s-a luat la ceartă cu rudele sale în timp ce se afla în casa acestora,pe strada Dimitrie Cantemir din Buzău, iar la un moment dat a pus mâna pe un cuțit și i-a înjunghiat. Se pare că înainte de a-i tăia cu cuțitul, cei doi soți au fost bătuți de nepot. Femeia a reușit să se refugieze în casa unui vecin și să cheme Poliția de acolo.
Ambele persoane, atât bărbatul de 55 de ani care este fost cadru militar, cât și soția sa de 53 de ani, au fost grav rănite. La sosirea echipajelor medicale, bărbatul a intrat în stop cardio respirator și a murit. Soția sa a fost dusă la Spitalul Județean Buzău iar medicii au reușit să o stabilizeze.
Autorul, care ar fi consumator de etnobotanice, este în libertate. Polițiștii știu cine este însă nu au reușit încă să dea de urma lui. Filtre sunt făcute în tot orașul. Cazul a fost preluat de Parchet.
Revenim cu detalii !

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here