Decizie de ultimă oră, pentru copii, la Consiliul Județean

0
709

Trupa „Gașca Zurli” va susține, pe data de 30 mai, două reprezentații la Buzău. Cererea foarte mare de invitații pentru concertul „Gașca Zurli” care va avea loc la Buzău pe data de 30 mai în cadrul Buzău Fest a determinat conducerea administrației județene să organizeze încă o reprezentație pentru ca toți doritorii să poată prinde un loc la spectacolul atât de așteptat de copii.

Vineri s-au distribuit la Consiliul Județean invitațiile pentru concertul pe care trupa îl va susține de la ora 17.00 iar numărul buzoienilor veniți din întreg județul a fost foarte mare. Președintele Consiliului Județean Petre Emanoil Neagu a decis să meargă în mijlocul oamenilor pentru a le spune că în data de 30 mai se vor organiza două astfel de spectacole la Buzău.

„Cererea de invitații a fost neașteptat de mare din întreg județul iar pentru a nu exista nemulțumiri și pentru ca toți copiii care probabil din diverse motive nu au ajuns până acum la un spectacol susținut de Gașca Zurli să îi poată vedea am decis să organizăm o a doua reprezentație. Cel mai probabil aceasta va avea loc în aceeași zi de la ora 14.00”, a spus Petre Emanoil Neagu.

Consiliul județean a decis ca în acest an în cadrul Buzău Fest să organizeze în mod special pentru cei mai mici dintre buzoieni un spectacol susținut de „Gașca Zurli”. Accesul la acest spectacol se va face gratuit dar în baza invitațiilor pe care doritorii le-au putut ridica vineri de la sediul Consiliului Județean. Pentru ca la concert să ajungă cât mai mulți copii organizatorii au decis să acorde invitații doar pentru un singur adult dintr-o familie și astfel numărul de copii cărora li se și adresează spectacolul să fie cât mai mare.

Invitații au primit vor primi copii din întreg județul inclusiv cei din cadrul sistemului de protecție socială. Multe primării din județ au solicitat invitații iar pentru ca numărul copiilor să fie cât mai mare au decis să pună la dispoziție pentru transport microbuzele școlare dar și câte un profesor sau educator pentru supravegherea acestora.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.