Elevii Liceului de Arte „Margareta Sterian”, în topul olimpicilor naționali

0
147

premianti arte
Liceul de Arte „Margareta Sterian” din Buzău și-a confirmat din nou valoarea după ce 9 din cei 16 elevi înscriși la olimpiadele naționale de profil s-au clasat pe podium adjudecându-și premii și mențiuni. Este vorba despre trei premii I, un premiu II, un premiu III, un premiu special şi trei menţiuni la Olimpiada Naţională de Interpretare Instrumentală de la Giurgiu, respectiv Baia-Mare, la Olimpiada Naţională de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artei de la Slatina şi la Olimpiada Naţională de Arta Actorului de la Sfântu Gheorghe.
Practic liceul buzoian este singura instituție de învățământ de profil din sud-estul țării care a obținut premii la etapa naţională. Reuşita este cu atât mai mare cu cât, exceptând secţia instrumentală, unde elevilor li se permite să participe din clasa a III-a, la toate celelalte secţii (canto, teorie muzicală, arte vizuale, arhitectură, teatru) participarea se face abia din clasa a XI-a, aşadar, după zece ani de trudă şi muncă asiduă, de pregătire intensă, petrecuţi în Liceul de Arte „Margareta Sterian”.

Vezi aici lista premianților!

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ