Federația Română de Tenis de Masă prezentă la Campionatele Europene din Spania cu 8 sportivi

0
128

Opt sportivi reprezintă România la Campionatele Europene de Tenis de Masă, Individual Seniori, din Spania. Competiția se desfășoară în perioada 18-23 septembrie în Alicante iar pentru România vor încerca să obțină medalii  Eliza Samara, Bernadette Szocs, Daniela Dodean Monteiro, Adina Diaconu, Irina Ciobanu, buzoianul Ovidiu Ionescu, Hunor Szocs și Cristian Pletea antrenați de Viorel și Andrei Filimon.

Delegația României este condusă de președintele Federației Române de Tenis de Masă, Cristinel Romanescu care este și vicepreședinte al forului european.

De altfel, singurul buzoian ales pe o astfel de funcție la nivel continental a participat marți seară la Alicante la Ședința Comitetului Executiv al Federației Europene de tenis de Masă.

Buzoianul Cristinel Romanescu se află la conducerea Federației Române de Tenis de Masă de patru mandate iar din 2016 a fost ales, grație rezultatelor din fruntea Federației Române de Tenis de Masă, vicepreședinte al Federației Europene de profil fiind ales de 36 din cei 53 de membri cu drept de  vot.

Federația condusă de Romanescu a organizat în acest an la Cluj Napoca Campionatul European de Juniori, competiție care nu a mai fost găzduită de țara noastră din 1959.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.