GALERIE FOTO: Ioneștii și prietenii, în concert la No Limit

0

Clubul No Limit s-a dovedit neîncăpător, duminică seară, pentru mulțimea de spectatori venită să îi vadă în concert pe frații Ionescu alături de invitații lor. Cei trei muzicieni buzoieni: Gelu, Dan și Marian Tahamata Ionescu, gazde ale evenimentului, și-au invitat copiii, prietenii și colaboratorii alături de care au cântat de-a lungul anilor într-un concert inedit care a reunit pe aceeași scenă mai multe generații de artiști.
Un moment aparte în spectacolul de duminică seară a fost cel dedicat lui Covală, sunetistul care, luna trecuta, a plecat fulgerator dintre noi, lasand un gol imens in randul celor care l-au cunoscut. Cei trei frați Ionescu, împreună cu invitații Adrian Vișteanu, Edi Antochi și Dan Chiriac, practic formula veche a trupei Demos, i-au dedicat lui Covala piesa „Insula Fericirii”, în aplauzele spectatorilor la fel de emotionati precum artistii de pe scena.

În cele peste 2 ore de show pe scena clubului No Limit au urcat alături de Gelu Ionescu, Dan Ionescu, Marian Tahamata Ionescu și cei patru copii ai lor care alcătuiesc trupa M.A.M.A., Adria Șerban, Dora Gaitanovici, Edi Antochi, Mihai Râpeanu, Mina Sandu, Geo Stroi, Sorin Cotorceanu, Adrian Vișteanu, Dan Chiriac, Filip Tantareanu, Robert Filică și Jimi El Laco de la Nightloosers.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.