GALERIE FOTO: Mii de buzoieni au asistat la parada cu torte care a deschis prima ediție a festivalului Buzău Fest

0
379

Câteva mii de buzoieni au ieșit, vineri seară, din case pentru a urmări parade cu torte a dacilor și romanilor care a marcat deschiderea primei ediții a festivalului Buzău Fest organizat de COnsiliul Județean Buzău cu scopul promovării județului, a tradițiilor și a obiceiurilor locale.

Membrii celor trei trupe invitate în festival, Garda Apulum din Alba Iulia, Terra Dacica Aeterna din Cluj şi Geto-dacii din Iaşi, îmbrăcați în costume antice și înarmați cu torțe aprinse au pornit din fața Catedralei Arhiepiscopale și au mărșăluit pe străzi pentru a vesti locuitorilor orașului că urmează două zile de festival în stațiunea Sărata Monteoru.
„Este vorba de prima seară a Buzău Fest o premieră în Muntenia nu doar în Buzău. Un eveniment care se va desfășura la Sărata Monteoru unde noi cei peste 100 de daci, romani, gladiatori vom, da viață istoriei antice și vom promova patrimoniul antic al acestor locuri. Este o invitație la o călătorie în timp, prin istoria antică a acestor meleaguri. Ne-am adunat la Buzău destul de mulți pentru că de obicei nu ne strângem atât de mulți la astfel de evenimente. De asemenea și publicul a fost extraordinar. AU ieșit în număr foarte mare pe străzi și nu ne așteptam”, a declarat Liviu Zgârciu, reprezentantul Gărzii Apulum din Alba Iulia.
Și președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, s-a alăturat alături de alte mii de buzoieni alaiului care a mărșăluit pe străzile orașului și care s-a încheiat după mai bine de o oră în curtea Muzeului Județean Buzău.
„Astăzi a fost o paradă cu torțe, o premieră pentru Buzău și pentru întreaga Muntenie. Practic în această seară s-a vestit începerea celor două zile de festival. Practic mâine se va deschide oficial festivalul și timp de 2 zile buzoienii și nu numai sunt invitați să vină în umăr mare pentru că vrem să promovăm tradiția, istoria, valorile locale și chiar și turismul buzoian. Așteptăm să e fie aproape cât mai mulți buzoieni și nu numai pentru că vor fi două zile care merită. Parada a fost o reușită și am înțeles asta din numărul foarte mare de buzoieni care au ieșit să ne vadă și s-au alăturat marșului nostru. Însemnă că oamenii sunt doritori de artă, de cultură, cred ca vremea kitsch-lui a trecut, sper să promovăm adevăratele valori și așa și oamenii vor fi alături de noi în număr cât mai mare”, a declarat președintele CJ, Petre Emanoil Neagu.

Prima ediție a Buzău Fest se va desfăşura sâmbătă și duminică în staţiunea Sărata Monteoru. Prima zi de festival, va debuta cu prezentarea trupelor care timp de două zile îi vor introduce pe buzoieni în atmosfera de altă dată. Este vorba despre Garda Apulum din Alba Iulia, Terra Dacica Aeterna din Cluj şi Geto-dacii din Iaşi.
Aceştia vor amenaja la locul de desfăşurare din Sărata Monteoru o serie de ateliere antice de prelucrare a osului, prelucrare a lemnului, monetărie, întreţinere echipamente, jocuri romane, metalurgie, fierărie, metaloplastie, bucătărie. Totodată cei interesaţi vor putea vedea cum se antrenau odinioară soldaţii şi gladiatorii.
Din programul festivalului mai fac parte recitaluri ale elevilor Liceului de Arte „Margareta Sterian” din Buzău, dansuri antice, târguri de sclavi, lupte de gladiatori, punerea în scenă a celebrei bătălii dintre Daci şi Romani sau incinerarea unei căpetenii dacice.
De asemenea, la festival vor fi invitaţi să participe meşteri populari din Buzău, dar şi producători ai produselor tradiţionale buzoiene recunoscute la nivel european, cum ar fi Cârnaţii de Pleşcoi sau covrigii de Buzău.
Festivalul se va încheia duminică seară cu un concert al formaţiei Zdob şi Zdub, urmat de un foc de artificii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.