GALERIE FOTO: Peste 1000 de buzoieni veniți să-l vadă „Picat din lună” pe Ștefan Bănică

0
402

Peste o mie de buzoieni au luat parte, marți seară, la concertul de promovare al albumului „Picat din lună” semnat de Ștefan Bănică. Chiar dacă debutul spectacolului i-a găsit pe buzoieni ceva mai timorați, făcându-l pe artist să spună că  „Buzăul este cel mai liniștit oraș din tot turneul”, inserarea melodiilor consacrate pe lingă cele care se regăsesc pe noul album al autorului a făcut ca lumea să se ridice de pe scaune, să aplaude și să cânte alături de artist mare parte din piesele cunoscute.

Noul material discografic semnat de Ștefan Bănică  – „Picat din luna” este cel de-al șaisprezecelea album de autor, un album complex, surprinzător, elaborat, cu surprize muzicale inedite.

Ștefan Bănică  este actor, compozitor, interpret, regizor, producător, moderator tv, cu o carieră de peste 30 de ani, fiind unul dintre cei mai complecși și iubiți artiști din România. A înregistrat adevărate recorduri cu ocazia concertelor sale de Crăciun – peste 63 de concerte ținute cu casa închisă la Sala Palatului – cea mai longevivă și complexă producție muzicală din România, cu o tradiție de peste 15 ani. A lansat 15 albume de autor, premiate cu 5 Discuri de Aur și 2 Discuri de Platină.

LĂSAȚI UN MESAJ