Handbaliștii Buzăului vor continua și sezonul viitor în Liga Zimbrilor

0
578

Înfrângerea de la Suceava, din ultima etapă a play-out-ului, a trimis trupa “lupilor” în turneul de baraj pentru menținere/promovare în Superligă. Emoțiile din vara lui 2018 se repetau, însă acum buzoienii se deplasau la Severin din postura de favoriți și nu de outsideri. Doar că primele două meciuri, contra unor echipe venite din divizia secundă, s-au dovedit a fi mai ușoare chiar și decât se așteptau oamenii care conduc acest club. Alexandria, cu mulți jucători experimentați și trecuți prin multe bătălii în prima ligă, n-a putut ține ritmul impus încă din start de elevii lui Eliodor Voica, astfel că în repriza secundă pe tabela de marcaj nu se mai schimbau cifrele decât în dreptul Buzăului. Cu cei din Sighișoara a fost și mai simplu, pentru că ardelenii s-au prezentat cu o echipă extrem de tânără, cu mulți jucători la limita vârstei de 18-19 ani, iar experiența alor noștri avea să fie decisivă în stabilirea învingătoarei și, implicit, a echipei care va evolua din septembrie în prima divizie a handbalului românesc.

Pentru a afla cum va fi abordat infernalul sezon următor, am apelat chiar la omul nr. 1 din club, președintele Gică Băducu: “ Știm că toată lumea se întărește, că toate echipele vizează un loc în primele opt și o eventuală participare în cupele europene, dar noi suntem cu picioarele pe pământ și nu vrem să visăm cai verzi pe pereți și să promitem marea cu sarea! Ne bucurăm că vom continua colaborarea cu antrenorul Voica, iar la solicitarea acestuia am început deja negocierile cu toți băieții din lot, doriți în continuare de conducerea tehnică, pentru prelungirea contractelor, dar avem în plan să mai și aducem câțiva sportivi care să ridice nivelul actual. După doi ani consecutivi de baraje de promovare, eu unul aș fi mulțumit să ne clasăm deasupra liniei roșîi și să nu mai trecem și vara viitoare prin aceleași emoții. Avem tot sprijinul Consiliului Județean și al Președintelui Neagu, condițiile pe care le oferim sunt la nivelul mediu al competiției în care ne desfășurăm activitatea, deci suntem o piață care atrage și jucători buni, nu doar dintre cei ce sunt la final de carieră.”

Și pentru că tot veni vorba de prelungirea contractelor de joc pentru cei cărora le expirau în această vară, am zis să aducem în discuție și situația mai puțin plăcută în care se află jucătorul Robert Burlacu, unul dintre puținii buzoieni din lotul “lupilor”. Acesta s-a accidentat grav în primul joc al turneului de la Severin, se pare că e vorba de o ruptură a ligamentelor încrucișate ale genunchiului drept și, evident, o pauză de câteva luni. Dar cum sportivului în discuție îi expira contractul la finalul acestei luni, ne gândeam că ar fi nu numai imoral, ba chiar ilogic să fie lăsat pe drumuri, la 33 de ani, doar pentru că nu-și poate aduce contribuția pe teren în prima parte a stagiunii următoare.

“Robert a făcut un RMN chiar joi dimineața, așteptăm rezultatul acestui examen într-o zi sau două și apoi se va lua o decizie și în privința contractului său, ne-a spus președintele Băducu. Să nu uităm că și-a rupt piciorul într-un meci decisiv al sezonului, pe terenul de handbal și nu la ski! Clubul vă plăti toate cheltuielile necesare însănătoșirii sale depline și cât mai rapide, pentru că sportivul să știe că-i suntem aproape și îl vom sprijini 100% în toată perioada următoare”.

Aleluia! Ar fi o secundă de normalitate într-un ocean de ipocrizie și o cruntă lipsă de rezultate, așa cum se vede acum sportul românesc. Buzăul, ca oraș/județ, nu trebuie să renunțe la un sportiv buzoian, mai ales într-o asemenea împrejurare!

Vali MOCANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.