HC Buzău 2012 învinsă de CSM București! Eliodor Voica supărat atât de tare pe jocul elevilor săi încât inima i-a luat-o razna

0

HC Buzău 2012 a pierdut, sâmbătă, și ultimul meci din turneul de pregătire disputat la Buzău. Elevii lui Eliodor Voica au fost învinși categoric de CSM București 27-33(10-18) iar antrenorul „Lupilor” s-a enervat atât de tare încât a ieșit în teren să le explice elevilor săi cum ar trebui să joace apoi i s-a făcut rău fiind la un pas să îi cedeze inima.

La jumătatea reprizei a II-a Eliodor Voica și-a ieșit din fire și a pătruns pe teren luând mingea și explicându-le elevilor săi cum ar trebui să joace. Apoi acesta a părăsit terenul preț de câteva secunde, a reintrat în teren cerându-și scuze de la publicul prezent iar apoi a luat loc în tribune solicitând ajutor medical. Din cauza nervilor și a căldurii Eliodor Voica s-a albit la față și a luat loc în tribune  chiar în fața băncii de rezerve. Un echipaj SMURD prezent la meci i-a montat acestuia un monitor EKG cu care i-au monitorizat bătăile inimii până la finalul partidei. Tensiunea lui Eliodor Voica a ajuns până la valoarea de 23 iar până la finalul partidei aceasta a coborât la 21. Cu toate acestea antrenorul a refuzat să meargă la spital punând episodul pe seama supărării acumulate în timpul jocului și a căldurii din sală spunând că îi va trece repede.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.