Ministerul Transporturilor a dat undă verde reabilitării podului cel vechi de la Mărăcineni emițând autorizația de construire pentru ”Lucrări de întreținere periodică la pod pe DN2 km 114+570 (calea 2) peste râul Buzău”.

În acest sens, prefectul Carmen Ichim s-a întâlnit luni cu reprezentanți ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – Secția de Drumuri Naționale Buzău, ai firmei de construcții care a câștigat licitația pentru reabilitarea podului vechi de la Mărăcineni, cu proiectantul lucrării, dirigintele de șantier, precum și cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, pentru a discuta despre detaliile tehnice ale proiectului amintit și despre modalitățile de reducere a impactului lucrărilor asupra circulației rutiere pe DN2 E85, în zona acestui obiectiv și pe raza municipiului Buzău.

Astfel, s-a stabilit ca până în luna martie a anului viitor să se facă doar lucrări de consolidare la pilele podului și la alte elemente structurale, fără  a fi necesară închiderea circulației rutiere.

Din primăvară însă podul cel vechi peste râul Buzău se va închide  pe o perioadă de aproximativ 4 luni iar traficul auto în ambele sensuri se va desfășura pe calea 1.

De asemenea, prefectul județului a solicitat conducerii Secției de Drumuri Naționale să asigure în cel mai scurt timp posibil presemnalizarea și semnalizarea corespunzătoare a zonei, pentru evitarea incidentelor nedorite și asigurarea fluenței circulației rutiere, iar reprezentanților IPJ Buzău să pună la dispoziție echipaje ale Servicului Rutier pentru dirijarea traficului pe durata derulării proiectului.

1 COMENTARIU

  1. Cine sunt cei ce vor face reparatia? De ce dureaza asa mult, 8 luni? Va fi afectata nu doar circulatia din zona respectiva ci si cea a orasului, ducand la blocaje pana in centrul orasului la orele de varf si poate nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.