Japonia de acasă/ Aflaţi în situaţii disperate, copiii din Cârligu Mare au nevoie de ajutor

14
527
Doi din şapte... Mama lor, Steluţa Andrei, îi hrăneşte cu ce poate
Copiii din Cârligu Mare au nevoie de ajutorul tău

Satul Cârligu Mare, judeţul Buzău. Undeva, în marginile Bărăganului, pe uliţele din măruntaiele satului, cu puţin înainte de Bunavestire, câţiva copii se întorc de la şcoală. Printre casele dărăpănate, care o iau spre pământ după stăpânii lor plecaţi demult acolo, se întrevede turla bisericii. Părintele Marian Tudor ne aşteaptă în poartă, îmbrăcat în sutana preoţească. A preluat parohia de un an şi, de atunci, misiunea lui printre cârligeni a devenit un şir lung de întâlniri înfiorătoare. Sărăcia, bolile, foametea, frigul, copilăriile vitregite, familiile măcinate de nenorociri sunt adevărata lui slujbă. Cunoscând în ansamblu cazurile, dintr-un apel lansat pe un site de socializare, am trecut la detalii. Ce să vizităm mai întâi? Cel mai disperat caz? Cea mai săracă familie? Cei doi copii sălbăticiţi, crescuţi de tatăl şi mama cu handicap? Pe fata căreia doctorii i-au dat, încă pe când avea doar doi ani şi jumătate, numai 11 ani de trăit, iar ea s-a încăpăţănat, imobilizată total la pat, să prindă aproape vârsta majoratului? Sau bordeiul în care a îngheţat, peste iarnă, băiatul luat în plasament? Mai bine mergem întâi la familia cea mai săracă… Dar care e cea mai săracă? Ne uităm în stânga drumului, apoi în dreapta şi plecăm la întâmplare. Ori încotro ai lua-o, aceeaşi tristeţe, încălzită uşor de soarele primăvăratic. Alegem un capăt al satului… (Scopul jurnalistic al materialelor care urmează este de a atrage atenţia asupra situaţiilor disperate din Cârligu Mare şi de a sensibiliza oamenii care vor să ofere ajutoare)

„Părinte, mai aveţi pempărşi pentru ăştia mici?…”

Doi din şapte... Mama lor, Steluţa Andrei, îi hrăneşte cu ce poate

Cârligu Mare a fost, pe vremuri, comună în toată regula. Acum, aparţine de comuna Glodeanu Siliştea, iar măreţia lui a pierit, lăsând în urmă un sat împrăştiat în câmpie. Pe sub temeliile ruinate ale caselor, copiii se joacă cu gângăniile. Câte un şobolan gras mai trece, din când în când, dintr-o gaură într-alta. La ferestrele zăbrelite ale unui astfel de bordei, doi copii stau aproape goi, iar un prunc se aude plângând din casă. Intrăm în curte, însoţiţi de părintele Tudor şi, imediat, o femeie ce pare obosită de ani, ne sare înainte: „Părinte, săru’mâna! Mai aveţi pempărşi pentru ăştia mici?” O cheamă Steluţa Andrei şi, la doar 28 de ani, are deja şapte copii. Un băiat e la spital, alţii trei copii sunt încă la şcoală. Pe băiatul de şase ani l-a descoperit epileptic după operaţia de hernie. Toţi cei şapte au, însă, nevoie de asistenţă medicală. Părintele îi spune femeii de ce am venit: „Poate, dacă scrie despre mata la ziar, se mai adună câte un ajutor, ceva…” O întrebăm de ce ar avea nevoie „cel mai şi cel mai tare”. Stă, priveşte derutată, de parcă nu are de unde să-şi înceapă vorbele. Copiii din fereastră se leagănă de zăbrele şi zâmbesc. Fără umilinţă, mama lor spune de hăinuţe, de scutece sau pempărşi, de alimente. Dacă ar fi şi nişte jucării… Se tot scuză că nu ne duce în casă: „Am început să fac curat, dau cu var, că vine Paştele”. Preotul îi spune să treacă pe la biserică, să-i mai dea nişte var.

Citeşte, în ediţiile viitoare, povestea celor doi fraţi sălbăticiţi în casa unei mame cu grave probleme de sănătate. Cartofii sunt singura lor hrană

Pământul, pâinea de altădată a familiilor, abandonat din lipsă de bani pentru lucrările agricole

Steluţa Andrei are, împreună cu soţul, un hectar de pământ. Anul trecut nu l-au putut cultiva pentru că nu au avut bani de lucrări agricole. Uneori, copiii ei mai mănâncă şi mălai amestecat în apă cu zahăr. Problema pământului lăsat în pârloagă, ne asigură părintele Tudor, e a mai multor săteni. Cultivă doar cât să le ajungă pentru câteva orătănii din curte. În sat, sunt vreo 160 de familii, dintre care jumătate formate dintr-o singură persoană, bătrână şi uitată de lume. La polul opus, familiile tinere sunt îmbătrânite de greutăţi inimaginabile pentru un om al timpurilor moderne. Dacă auzi de ele, ai spune că sunt dintr-un alt continent. Nici zilieri nu pot munci pentru că nu au la cine şi pe ce. Unii mai acceptă un ou, o bucată de pâine de la bătrânii care îi mai cheamă să-i ajute prin curte. Lipsiţi de orice posibilitate de angajare locală, înglodaţi în datorii şi lipiţi, prin acestea, de glie, părinţii tineri seamănă mai degrabă cu nişte bunici neputincioşi. Copiii lor vin din urmă cunoscând, de la cele mai fragede vârste, nefericirea lumii în care s-au născut şi în care vor trebui să răzbată. Adevărata criză e aici. Dar în câte sate româneşti nu sunt oameni care împart soarta celor din Cârligu Mare?

Tot într-o ediţie viitoare, cazul fetei care îşi va aniversa majoratul imobilizată la pat. Medicii nu-i dăduseră nici 11 ani speranţă de viaţă

„Mângâiere şi recunoştinţă”, printre şobolani

Prin programul Patriarhiei Române, „Mângâiere şi recunoştinţă”, părintele Tudor le-a cunoscut amarul multor cârligeni. În fiecare miercuri, îi cheamă la biserică, să le asculte păsurile şi, în fiecare vineri, preotul îi vizitează acasă, cu câte un ajutor de suflet. „Am postat, întâi, pe un forum de discuţii, pe internet, un apel umanitar. Nu ştiam cum să-i ajut mai bine. Atâtea cazuri, te copleşesc… Le mai cumpăr şi eu câte un braţ de pâine, după posibilităţi. Mai trebuie să cârpesc şi casa parohială, că dau şobolanii peste mine. Nu mă plâng… Şobolanii au săpat tot satul, sunt peste tot, mai graşi decât oamenii”, ne povesteşte părintele Marian Tudor.

Intenţia preotului este de a construi o cantină socială în fostul sediu al primăriei. Vom reveni cu detaliile proiectului la care puteţi ajuta

„Reţeaua de socializare” de la Cârligu Mare

„Apoi, cineva din presă, de la Bucureşti, a creat o pagină pe Facebook”, continuă preotul povestea „socializării” din Cârligu Mare. „Uşor, uşor, au început să apară ajutoare: alimente, legume, fructe, dulciuri, jucării, îmbrăcăminte, de la oameni simpli, nu de la cine ştie ce personalităţi, oameni care bat drumul până aici, cu portbagajul plin. M-am uimit şi eu de cât de mult s-a putut face cu un anunţ. Dar nu destul. Oamenii vin, oferă, pleacă, iar greutăţile rămân”. L-am întrebat dacă nu şi-a deranjat enoriaşii, răscolindu-le destinul: „Eh, s-a spus, prima dată, că le fac poze şi le pun pe internet ca să le vând copiii. Dar, aşa-i lumea, vorbeşte, şi, când îi întreb, spun că n-au vrut sau n-au făcut. Mă împac cu ei bine. Sunt oameni de înţeles şi recunosc că nu e nicio umilinţă să se lase ajutaţi când nu-i nici un alt ajutor la îndemână.”

Urmăriţi, în ediţiile viitoare observatorulbuzoian.ro, alte relatări despre necazurile din Cârligu Mare:

În familia Bunea, din cauza unui accident, mama are pierderi de memorie. La 27 de ani, a pierdut orice speranţă că va mai putea munci cândva

Într-un bordei stropit cu ciment, Marian, un băieţel care nu şi-a cunoscut mama, a făcut frigul şi foamea până când a fost luat în plasament

Ajutaţi-i cu ce puteţi pe copiii de acolo, contactându-l pe preotul Marian Tudor la numărul de telefon 0720.281.634 sau pe adresa de e-mail parohiacarligumare@yahoo.com. Vizitaţi, pe Facebook, pagina Copiii din Glodeanu, Buzău. Contactaţi-ne la redacţie, pe e-mail: redactie@observatorulbuzoian.ro sau fax: 0338-814381.

Dacă mai cunoaşteţi astfel de cazuri disperate, contactaţi-ne pentru a le putea prezenta comunităţii.

Ciprian STERIAN

Sorin DINCO

14 COMENTARII

  1. excepțional material, scris din suflet pentru suflete care pot ajuta. felicitări autorilor, o poveste tristă care ne arată în ce Românie trăim, cuvinte și imagini șocante care ar putea fi pentru orice politician un semnal de alarmă.

  2. IONUT,nu ,,o sa-i ajute cineva,,noi trebuie sa -i ajutam .Sant multe cazuri din pacate dar poate ca acei copii ar zambi pentru o clipa daca la un sfarsit de saptamana ,de exemplu am da o fuga cu niste pachete adunate de la cunostinte .(ca tot vine curatenia de primavara),poate.

  3. socant am ramas impresionata eu si fetita mea de 9 ani .Pentru ea e aproape imposobil sa creada ca sunt copii care nu stiu ce inseamna o fructa,o jucarie sau mai ales o
    vacanta.Unde sunt autoritatile locale…?

  4. a trecut suficent timp de cand nu am mai citit un reportaj in presa buzoiana. sincer felicitari colegului care a scris asa de frumos despre un pumn de suferinte care in mod sigur l-au coplesit si pe el cand a ajuns printre oamenii din carligu mare. daca nu ar mai vorbi si ar merge direct la satenii de acolo, politicienii si-ar putea spala cel putin un pacat de sarbatorile ce stau sa vina.

  5. Am vazut materialul la televizor si, nu-mi venea sa cred in ce mizerie crunta pot sta niste copii asa mici!
    Am ramas socat, marcat!
    Cineva scria mai sus:ce fac autoritatile?
    CHIAR ASA, CE FAC?
    Unde sunt bogatanii Romaniei care se sparg in figuri pe la tv, toate zuzele, vedetele ?
    NU, tot noi, oamenii simpli trebuie sa facem ceva!
    Trebuie sa facem ceva pt oamenii astia!
    Nu am cine stie ce posibilitati, dar am sa donez din putinul pe care il am si, in curand, am sa imprumut o masina sa le duc toate hainutele baietelului care iau ramas mici si ceva alimente , jucarii!
    Poate or sa fie mai multi sa faca un efort pt ei!

  6. primarul din Gl. Silistea doar la alegeri se arata ? trebuie sa vina altii sa-i rezolve problemele ? de ce s-a mai pus in slujba comunei ? directia copilului ce face ? as vrea sa stiu de ce au luat salarii cei de la asistenta sociala din primarie ? sa le fie rusine la toti ! sa plece daca nu fac nimic !

  7. Ajutorul, donatiile ar trebui impletite cu educarea acestor oameni.
    Lipsurile lor vin din faptul ca nu au unde munci, nu au de unde sa isi castige painea. Ajutorul cel mai mare ar fi invatarea unui mestesug, a unei meserii.

  8. Poate ca si comentariile vor fi inutile deoarece nici unul cu adevarate posibilitazti nu va urmari sa faca ceva daca nu-l trage sufletul sa o faca, santem oameni dar situatzia in care a ajuns sa se traiasca in tzara pentru care s-au sacrificat stramosii nostrii, este o rusine si santem de critica tuturor, avem o tzara cu bogatzii minerale, peisaje splendide, avem posibilitatzi sa ne gospodarim cu nobletze sufleteasca si sa avem grija de copii nostrii, dar ce facem? ne vindem tzara, ne umilim copiii, batranii, pozitzia sociala, starea sufleteasca, muncim departe de casa ca sa reusim sa ajutam batranii nostrii sa o duca de la o luna la alta sau sa treaca iarna cu lemne, vom ajuta si aceste suflete asa cum fac totzi crestinii si cei care cunosc durerea acestor situatzii disperate, dar daca nu facem ceva care sa taie din radacina aceasta indiferentza totala fatza de aspectul vietzii romanesti nu va ajuta decat sa ne complacem in mizerie, si mereu sa traim in durere, problema sta acolo ca nu santem unitzi si ne lasam calcatzi in picioare de totzi cei care isi permit sa fie indiferentzi si fara scrupule, asta este realitatea si sigur lasitatea noastra nu cunoaste margini, durerea noastra nu invinge rabdarea cu care acceptam incorectitudinea cu care sant tratatzi acesti copii si aceste familii diperate. Acolo ar trebui ajutoare pt as putea munci pamantul a rodeasca asa cum odata candva o facea si asa cum ogoarele noastre aveau bucuria de a hranii suflete ca acelea, dar nimeni nu e interesat sa daruiasca posibilitatea ca sa se poate munci pamantul si sa apara fabrici manufacturiere romanesti care sa sporeasca indutria Romaniei, totzi urmaresc cum sa vanda totul di acea tzara si apoi sa ne plangem, de mila. Vom ajuta exact asa cum am facut intodeauna , dar adevaratul ajutor sta in unirea tuturor sa combatem saracia in care ne-am adancit din cauza acelei fraze „MAI RAU SA NU FIE”, apoi daca santem asa ce sa mai asteptam, ajutam cat putem si ne rugam sa reusim sa o facem mereu dar mai mult ne rugam sa nu mai fie cazul sa o facem.

  9. Am 60 de ani, multe am vazut in aceasta lume, ma cutremurat ce am vazut,si citit, am initiat o campanie de adunat haine,incaltaminte ,jucarii si alimente,si in data 02.03 2012 voi pleca din ARAD ,in aceasta localitate pentru a aduce un pic de bucurie acestor copii.

  10. Am fost in infernul alb, si pot sa spun ca pana la varsta pe care o am 60 de ani ,am cutreierat toata Romania, eu find sofer si pot spune ca nu am vazut asamenea muntii de zapada.Nu pot sa inteleg de ce atata nepasare din partea autoritatilor locale si centrale,la dezastrul care domneste in aceste zone.Am ramas placut impresionat de numarul foarte mare de sateni care a fost la biserica, circa 200 de persoane,din care jumatate erau copii de la2 la 18 anii, intr-o biserica unde tremurai de frig.Urmatoarea vizita am sa o fac in data de 13 aprilie cind o sa aduc alimente pentru cele mai nevoiase familii,pentru masa de Pasti.

  11. Rog pe bunul Dumnezeu sa ma ierte caci nu m-am tinut de promisiunea pe care am facuto, dar aceasta promisiune am sa o duc la indeplinire cat mai curand posibil .HRISTOS A INVIAT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.