Liberalii buzoieni au prezentat, joi, „Cartea Neagră a Guvernării PSD”

0
126

Liberalii buzoieni au prezentat, joi, într-o conferință de presă ”Cartea Neagră a guvernării PSD”, ca un bilanț realizat de liberali la un an de guvernare social democrată. Cartea intitulată „2017-Un an pierdut pentru România ” cuprinde o analiză a promisiunilor făcute de PSD în campania electorală și câte din acestea s-au realizat după primul an de guvernare.

Astfel, președintele PNL Buzău, deputatul Cristinel Romanescu, a vorbit despre promisiunile făcute de actualii guvernanți în domeniul tineretului și sportului, apreciind că din aproape 26 de puncte prezentate electoratului în campania electorală doar unul singur a fost parțial demarat.

„O să vă vorbesc despre tineret și sport, domeniu la care mă pricep si vă pot spune că din tot ceea ce au promis și cu ce au venit în campania electorală, din 26 de puncte, unul singur este parțial îndeplinit. Am întrebat de fiecare dată, și când au fost intervievați miniștri, dacă au început măcar ceva din ce au promis. Au promis 2 săli polivalente multifuncționale cu 10-15.000 de locuri. Am întrebat dacă au făcut vreo săpătură sau măcar vreun studiu de fezabilitate. Bineînțeles că nu. Au promis 3-4 bazine de înot și un patinoar iar ei nici nu au identificat măcar locul unde ar putea face acest lucru. Au promis înființarea de asociații sportive școlare sau că vor duce bani spre infrastructură. După un an de zile, nepornind nimic, ne gândim că pe timpul rămas nu vor mai avea timp să facă ceva din ce au promis electoratului”, a declarat președintele PNL Buzău, Cristinel Romanescu.

De asemenea, Romanescu, care este și președinte al Federației Române de Tenis de Masă, a tras un semnal de alarmă, arătând că deși s-a ajuns în cea de-a doua lună calendaristică a anului iar de la începutul anului au existat destul de multe competiții internaționale nici o federație nu a primit buget de la Ministerul Tineretului și Sportului.

„Pot să vă spun că am întrebat-o în mod direct pe ministrul Ioana Bran dacă știe că nici o federație nu a primit buget de la MTS. Sportivii au participat la o groază de competiții și statul român nu a plătit un ban, deși ei vor să acrediteze ideea că alocă foarte mulți bani. Când am întrebat mi-a spus că în zece zile probabil, vă spun ca au trecut cele zece zile și nici o federație nu a primit nici un ban”, a mai precizat Romanescu.

Și prim-vicepreședintele PNL Buzău, Erland Cocei, a avut o serie de critici la adresa actualei guvernări, susținând că nici în domeniul bugetar fiscal promisiunile din programul de guvernare PSD nu au fost respectate.

„În domeniul bugetar fiscal, programul de guvernare al PSD prevedea stabilitate fiscală, simplificare fiscală, reformă bugetară și o execuție bună a bugetului. Nu avem despre ce stabilitate fiscală să vorbim pentru că au făcut peste 260 de modificări la Codul Fiscal votat în 2015 tot pe guvernarea PSD și au pus capac cu acest transfer al contribuțiilor de la angajator la angajat, care a ascuns faptul că PSD nu poate mări salariile. De simplificare fiscală nu poate fi vorba atât timp cât toate firmele trebuie să facă anexe la contractele de muncă, a apărut declarația 600 care acum a fost retrasă și se va găsi o nouă metodă. Reforma bugetară… într-un an cu creștere de 7 la sută și încasări mai mici chiar ca în 2016. Statul a luat dividendele de la companiile de stat profitabile și a reușit să termine și programul investițional al acestora în timp ce statul s-a îndatorat ajungând la un nivel de 40% din PIB comparatic cu 10 ani în urmă când nivelul datoriei publice era undeva la 13 la sută din PIB”, a apreciat prim-vicepreședintele PNL Buzău, Erland Cocei.

La final, liderii PNL Buzău au spus că la nivelul organizației județene se lucrează pentru elaborarea unei ediții locale a Cărții Negre a Guvernării PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here