Nu mai avusesem de multă vreme un weekend atât de prost ca cel de început de iunie! Mai dădeam eu de gard cu câte un meci, cu două pronosticuri ratate din trei la un altul, dar ce a fost de vineri până duminică pe mine m-a lăsat prost. Din păcate și pentru unii dintre cititorii noștri, puțini ce-i drept căci suntem în cădere liberă, dar am văzut din nou bilete trimise în privat cu propunerile mele incluse printre meciuri… Offf, vai de capul meu! O las p-asta și mă bag să comentez din două vorbe finalul nebun de la Sibiu. Pe care, sincer, nu l-am văzut, eram cu ochii pe tenis și concentrat pe răsturnarea incredibilă de la barajul elvețian. Am aflat rezultatul abia după miezul nopții când am și deschis telefonul. (V-am mai zis că finalurile de săptămână au devenit niște calvaruri din cauza zecilor, acum că s-au mai terminat campionatele mari, dar sutelor cu nici o luna în urmă, de mesaje și bilete în Messengerul privat!) Deci am văzut că s-o fârșit 2-1 pentru gazde, m-am frecat la ochi pentru că mi se părea o greșeală (eu schimbasem canalul imediat după golul lui St. Filip, îl știți, fosta vedeta dinamovistă, cântăreț de “Steaua e numai una”, transferat ca o vedetă în Croația și purtător al tricoului lui Hajduk Split doar de trei ori într-un an jumate!!!) Și am căutat pe site-uri să văd ce se întâmplase, ziarele de sport comparau deja ultimele zece minute ale meciului cu luptele de gherilă de pe străzile Beirutului din anii ’90. Am văzut golul egalizator al lui Tsomou, un bezmetic fără limite, dar care se vede că pune suflet să-și încaseze salariul (în schimb Tătar, frateee, cred că băiatul ăsta fumase ceva cu 3 de X, că nici nu-și vedea coechipierii când trebuia să paseze!), iar apoi circul simulărilor și al tragerilor de timp puse în practică de călărășeni. Bine, o făcuseră ei și până atunci, dar după gol, mamăăăăăă! Și cum puteau rupe ritmul Sibiului, care căuta golul izbăvirii temporare (că vine U Cluj la baraj, dar care cred, sunt sigur, că-l va preda pe tavă echipei care luptă să rămână în A), decât cu circ. Căderea Benzarului cel mic și absolut nul ca fotbalist, și apoi purtarea sa de ceafă către marginea terenului de către Blanaru mi s-a părut pedeapsa divină împotriva simulantului. Puteți să-mi ziceți ce vreți, eu nu îmi schimb ura și aversiunea față de cei ce păcălesc fotbalul cu simulări și trageri de timp, sunt inamicii mei nr.1! Golul din min. 96, tot în urma unei faze fixe, când antrenorul își mai poate dirija cât de cât propria defensivă, a fost cireașa de pe tort. M-am bucurat la miezul nopții ca în seara acelui 2-2 realizat de Romeo Bunică împotriva stăpânului de la oi! Și întrebam de unul singur “nu mai trageți de timp, nu vă mai tăvăliți ca niște prefăcute ce sunteți? De ce nu alergați după golul al doilea?” Țin să precizez, pentru eventualii cititori nemulțumiți, că nu mă ofticam de acel 0-1 din min. 75 pentru că pierdeam la pariuri, jucasem “X în oricare dintre reprize”, dar chiar să sacrific o după-amiază de tenis pentru un meci mizerabil …
RECAPITULARE PROPUNERI EPISODUL NR. 41 si 42
Lens – Dijon | X în oricare dintre reprize | V |
Lens – Dijon | 0-1 gol în prima și 0-3 în a doua | V |
Lens – Dijon | NGG3+ | V |
Olimpija – Maribor | X în oricare dintre reprize | V |
Olimpija – Maribor | GG3+ | V |
Olimpija – Maribor | gol în ambele reprize | V |
Sibenik – Istra | 1X și 2+ | V |
Sibenik – Istra | 1+ in prima și 2+ in meci | V |
Sibenik – Istra | gol în ambele reprize | X |
Hermannstadt – Călărași | X în oricare dintre reprize | V |
Hermannstadt – Călărași | 0-1 gol în prima și 0-2 în a doua | X |
Hermannstadt – Călărași | 1X și 0-3 | V |
Verona – Citadella | NGG3+ | V |
Verona – Citadella | gazdele marchează 1-3 goluri | V |
Verona – Citadella | 1X și 2-4 | V |
Dijon – Lens | X în oricare dintre reprize | V |
Dijon – Lens | 0-1 gol în prima și 0-2 în a doua | X |
Dijon – Lens | NGG3+ | X |
Sturm Graz – Rapid Viena | gol în ambele reprize | X |
Sturm Graz – Rapid Viena | 3-6 goluri | X |
Sturm Graz – Rapid Viena | GG | X |
Portugalia – Elvetia | 1X/12 | V |
Portugalia – Elvetia | 0-1 gol în prima și 0-3 în a doua | V |
Portugalia – Elvetia | 1X și 0-3 | X |
Olanda – Anglia | X în oricare dintre reprize | X |
Olanda – Anglia | gol în ambele reprize | V |
Olanda – Anglia | GG | V |
Iată o mică selecție de meciuri pe care le voi analiza în acest episod, alte completări urmând să fac de vineri încolo pentru a prinde și alte partide de sâmbătă și duminică:
- CEHIA – BULGARIA ne pune față în față două echipe de nivel doi spre trei în fotbalul european, cam de rangul nostru. Nu s-au mai întâlnit de șase ani, dar până atunci cehii aveau patru victorii și un egal contra adversarilor de azi, deci ascendentul moral e de partea lor, numai că istoria nu prea mai ține de foame. Raportandu-mă acum strict la ultimele cinci meciuri disputate, să zicem că gazdele au două victorii și trei înfrângeri, iar oaspeții au patru egaluri consecutive de 1-1 și o înfrângere în Norvegia cu 0-1. Tot cam în aceeași direcție văd eu și rezultatul final al jocului pe care mă chinui să-l tot desfac în două și-n trei: “X în oricare dintre reprize”- 1.54, “2-4 goluri în meci”- 1,56 sau GG – 2,30.
- UCRAINA – SERBIA e o copie fidelă a meciului analizat mai înainte, două echipe de același calibru, stiluri apropiate de joc, prudență și echilibru în locul exuberanței. Patru meciuri directe au avut loc în scurta istorie a acestor naționale, toate câștigate “la zero” de ucrainiști. Palmaresul ultimelor cinci meciuri e un pic diferit, gazdele au două victorii și două egaluri (plus o înfrângere cu 4-1 pe terenul Slovaciei), iar sârbii sunt neînvinși (două victorii și trei egaluri). Ambele au remizat pe terenul Portugaliei la debutul în aceste preliminarii, iar oaspeții au mai detonat o bombiță cu vreo 3-4 zile mai devreme când au scos un 1-1 și în Germania, dar într-un amical. Vor da totul în acest meci, nu pot risca nicicum să irosească puncte, în special că e un meci cu implicații mari pentru unul dintre primele două locuri, direct calificante la EURO. Văd un meci echilibrat și închis, cu goluri puține, chiar foarte puține și aș miza pe trei variante de genul: “X în oricare dintre reprize”- 1.39, “1-3 goluri în meci”- 1,30 sau “0-1 gol în prima și 0-2 în a doua”- 1,35.
- NORVEGIA – ROMÂNIA e cam de “a fi sau a nu fi” pentru ambele combatante ale acestei partide. Cine pierde își ia adio de la locul al doilea și doar mai speră la cel de-al treilea. Nu sunt naționalist doar de dragul de a fi. România nu mi-a dat nimic altceva în afara de cărții de identitate, dar absolut nimic! Mă îmbrac în tricou galben cu ocazia meciurilor Naționalei, dar mă uit la ele cu ochi de specialist și foarte realist. Chiar cu riscul de a primi degete îndreptate spre subsol, vă zic că sunt sceptic vizavi de deznodământul acestui meci. Nu-i văd deloc conectați la marea performanță pe elevii lui Contra, un antrenor tânăr, dar cu apucături, gesturi și vorbe de Halagian + Cârțu, nu mi se par capabili să se bată de la egal la egal, cu șanse la o victorie, împotriva unor fotbaliști ce joacă etapă de etapă în Anglia, Germania, Italia, Olanda sau Elveția. Și vorbim de titulari, de jucători de calibru, de talie, de forță. Absolut toate casele de pariuri îi dau favoriți pe norvegieni, deci nu sunt singurul tâmpit care gândește așa. Încă nu am pariat nimic; înainte de meciul nostru din Suedia o făceam deja c-o săptămână mai devreme. Au fost doar patru meciuri directe, echilibru perfect, câte o victorie de fiecare cu 1-0 și două egaluri de 1-1, ultimul consemnandu-se în august 2003 (am fost pe stadionul din Oslo, iar la trei zile după aceea eram la Timișoara unde Buzăul juca baraj de promovare în A contra lui Poli!). Am patru propuneri de pariuri, voi faceți cum credeți, jucați la inspirație, așa cum vă dictează inima și portofelul: “1X și 2+”- 1.82, “gol în ambele reprize”- 2.07, “GG sau 3+”- 1,78 și “oaspeții marchează 0-1 gol în meci”- 1,25.
- TURCIA – FRANȚA se va juca sâmbătă seara. Ambele echipe au câte patru victorii consecutive în spate, iar turcii o ambiție de nedescris, mai ales după ratările ultimelor două campanii de calificare, la Mondiale și în Liga Națiunilor. E și un antrenor nou la timonă, Senol Gunes (ex-Besiktas) care l-a înlocuit pe Mircea Lucescu, și o campanie în care otomanii vor să fie protagoniști. Echilibrul va fi la el acasă, gazdele joacă foarte închis și economic atunci când au în față un balaur de calibru, iar franțujii sunt chiar campionii mondiali în exercițiu. Toată lumea, sunt sigur, se va mulțumi cu 0-0, ba chiar ar și semna încă de pe acum pentru un astfel de rezultat! Tot cam pe acolo văd și eu scenariul meciului, dar și ideile de pariuri: “X în oricare dintre reprize”- 1.59, “1-3 goluri în meci”- 1,38 sau “0-2 goluri în prima și 0-2 în a doua”- 1,20.
- ISLANDA – ALBANIA e un derby pentru locul 4, deși cred că sună mai mult a glumă. Ambele și-au atins maximul performanțelor prin calificarea la EURO2016, după aceea urmând o involuție. O să primesc atenționări vizavi de faptul că nordicii au mai făcut o calificare la Mondialul rusesc, dar și aceea a fost o performanță realizată cu sprijinul contracandidatelor din grupa de calificare. (S-au certat ca chiorii turcii și ucrainiștii, ba au mai și pierdut o groază de puncte aiurea pe traseu, iar Islanda și Croația s-au calificat doar făcând act de prezență la meciuri.) De panaramele de albanezi ce-ar mai fi de zis? Sunt singura țară europeană cu pariurile sportive interzise prin lege și cu echipa campioană a ultimelor sezoane, Skenderbeu, suspendată pe 10 ani de UEFA pentru cel puțin 50 de meciuri trucate! M-au păcălit tare de tot în martie când i-am crezut în stare să le reziste turcilor măcar o repriză, dar am fost un papagal să mizez pe pontul ăla! Din orice direcție ne-am uita, totuși, gazdele par favorite. Așa că propunerile mele sunt: “peste 1,5 goluri în meci”- 1.40, “gazdele marchează 1-2 goluri”- 1,55 sau “1X și 2+”- 1,57.
- GRECIA – ITALIA pare un fel de pansament unic pentru două picioare șchioape. Niciuna dintre ele nu dovedește că ar putea să revină în prim-planul fotbalului european. Se joacă doar la ciupeală, la gol marcat și curu-n-poartă, iar în campionatele interne stranierii sunt cei care fac legea. După toată statistica și calculele de chibiți de Cișmigiu, broscarii ar trebui să plece de la Atena cu traista plină. De puncte, nu de goluri! Dar una e calculul nostru, al celor mai puțin implicați în bucătăria internă greco-italiană și alta gândesc oamenii care vor pune bani la pariuri pe acest joc! Mă gândesc că nu vor fi goluri multe, toată istoria lor au făcut baricadă de scuturi în formă de țestoasă, atacând pe contre și iubind catenaccio. Și atunci parcă sunt destul de viabile variante precum: “X2 și 0-3 goluri”- 1.33, “gazdele nu pierd la handicap de două goluri “- 1,81 sau “1-3 goluri în meci”- 1,30.
- FINLANDA – BOSNIA pare decupat din familia meciurilor de “sub 2,5”. Eu sunt un pic mai categoric, chiar dacă voi scădea cota excesiv de mult și zic drept prima propunere de pariu “0-3 goluri în meci” la 1,20. Știu că începutul e abrupt, știu că deja unii și-au închis telefoanele sau calculatoarele înjurîndu-mă printre dinți din cauza sărăciei de cotă pe care am propus-o, dar parcă e mai sigur acest “0-3 goluri” decât un “peste 1,5”. Părerea mea. Echipa vizitatoare este parcă mai aproape de a-și susține supremația în grupă decât nordicii și pașnicii finlandezi, dar să nu vă aud înjurând pe grupuri din cauza vreunui egal fară goluri sau, Doamne ferește!, a vreunei bombe aruncate în curtea lui Dzeko et comp! Alte două idei care-mi bântuie capul sec sunt “DNB2 adică luăm banii la victoria Bosniei, și cota 1 la egal”- 1,73 ori “oaspeții marchează 1-3 goluri în meci”- 1,36.
- U CLUJ – HERMANNSTADT pare un fel de piticul Lannister printre uriașii de dincolo de Zid. Adică vorbim de meciuri interțări, de calificări la Europene, iar de undeva din nori aterizează panarama asta de folbal românesc, fără sare și piper, dar cu țigăneală cât cuprinde. E turul barajului de promovare/menținere în Liga I, dar niciuna dintre cele două echipe ce stau față în față nu a făcut vreo brânză în sezonul recent încheiat. Eu cred că clujenilor le-a stat gândul mai mult la pariuri decât la fotbal și tare mi-e că nici acum nu vor rupe norii. Pentru orice om normal la cap, ceea ce au jucat măcar patru dintre pretendentele la promovare în A (Chindia, Snagov, Cluj și Petrolul) a fost o parodie și-o comedie de-a proștii contra jmekerii. E greu să fiu contrazis, am argumente și din interior, dar am simțit-o și din perspectiva pariorului perdant. Hai să vă zic ce idei am c-o iau razna de nervi: “PSF X”- 1.50, “gazdele marchează 1-2 goluri în meci”- 1,48 și “gazdele nu pierd la două goluri diferență”- 1,47.
- PORTUGALIA – OLANDA e finala de la Cupa Națiunilor, iar cele două adversare s-au calificat cu scoruri identice, 3-1, contra Elveției și Angliei. Gazdele acestui turneu l-au regăsit pe Cristiano după un an de absență, motivată de acuzația de viol (retrasă acum câteva zile) a unei tinere din Statele Unite. Acesta a reintrat în tricoul echipei reprezentative cu o triplă în poarta lui Sommer, dar cred că e foarte capabil s-o facă cel puțin o dată și în finala contra “Portocalei mecanice”. De unde o avea omul ăsta atâta energie, ambiție și foame de victorii, doar Măritul Allah poate ști! Nu văd acest meci terminandu-se cu scor alb, e vorba de două echipe care atacă, care aleargă cu fața spre buturile adverse și care au acțiuni periculoase de fiecare dată când declanșează ofensiva. Și atunci e clar, pentru mine, că voi paria ceva de genul: ”GG3+”- 2.28, “gol în ambele reprize”- 1,75 sau “oaspeții marchează 1-3 goluri în meci”- 1,37.
Încheiem cu o galerie foto mai subțire decât de obicei, iar vinovatul principal sunt chiar eu. Prefer să țin telefonul închis (pentru Facebook și Messenger) tot weekendul, pentru că mă obosește teribil să urmăresc zeci de bilete pe zi cu meciuri obscure din Finlanda 2 sau Suedia 3. Și totuși avem câțiva eroi printre amicii de pe grupurile de pariuri… Primul dintre ei este Albert Znf cu un bilet single, 300 pe Liverpool și 548 încasați. Simplu, fară emoții. Și tot fară emoții cred că a stat Bogdan Pop, posesorul biletelor cu nr. 2 și 3, dar sumele pariate cred că pe mulți i-au lăsat fară aer: 15 mii de lei pe unul și încă 1000 pe al doilea. Pronosticul e tot finala Ligii și tot Liverpool drept câștigătoare. Se strigă darul cu aproape 30.000 de lei, să trăiască Nașul Mare! (Am văzut comentariul unui prostălău, nu-i dau numele c-apoi o să se laude cu asta, care zicea de biletul de 150 de milioane “ce mare pronostic ai dat? Oamenii curajoși au jucat chiar 2/2”. Băi boule, tu care ai pus maxim 10 lei pe bilet în viața ta de nici 16 ani împliniți, îți dai seama doar cât timp îți ia să numeri 150 de milioane? D-apoi să-i mai și pariezi pe un meci al cărui rezultat doar Măritul Allah l-ar putea ști…) Ultimele trei bilete (4, 5 și 6) sunt ale unui mare, mare, mare ghinionist, Alin Ticu. Mi-e și jenă să mai vorbesc cu omul ăsta pe chat, credeți-mă! Zi de zi la câte un meci, zi de zi cam la ultimul meci, mai dă-l naibii de ghinion băi nene!
Hai că ne mai vedem cu ceva completări și cu alte meciuri de sâmbătă și duminică, promit! Pe ei pe mama lor!
Vali MOCANU