Performanță pentru micii voleibaliști de la C.S.S. Buzău

0
128

Echipa de minivolei-băieţi a Clubului Sportiv Şcolar Buzău a reuşit calificarea la Turneul Final al Campionatului Naţional. Micii voleibalişti(născuţi în 2004 şi după), antrenaţi de Cornel Ţiboacă şi-au adjudecat victoria în toate cele trei meciuri disputate în cadrul Turneului Semifinal, competiţie găzduită de chiar de oraşul nostru, la sfârşitul săptămânii trecute (11-12) în sala C.S.S. Echipa buzoiană a câştigat cu scorul de 3-1 prima partida în care a avut că adversara pe C.S. Arcadă Galaţi iar în celelate două cu CSS Botoşani şi CSS Nicu Gane Fălticeni s-a impus cu 3-0. Din lotul C.S.S. Buzău fac parte următorii jucători: Iosif Mărgineanu,  David Ghiţă, Ionuţ Mosescu, Ionuţ Stîngă, Andrei Mosescu, Rareş Frunză, Alexandru Tos,  Alexandru Nica, Alexandru Bălan, Petre Georgescu, Ştefan Cirlomaneanu, Gabriel Tănase, Akexandru Lică.

,,Pentru noi, care ne aflăm la a două participare, această calificare la Turneul Final reprezintă o adevărată performanţă. Competiţia de la Buzău a fost una foarte puternică având în vedere valoarea echipelor. Băieţii noştri s-au mobilizat însă foarte bine şi au reuşit să câştige toate cele trei meciuri disputate, clasându-se astfel, pe primul loc. Obiectivul nostru la Turneul Final este situarea în primele cinci locuri”, a declarat antrenorul echipei C.S.S Buzău, Cornel Ţiboacă.

Printre cei mai buni jucători ai turneului desfăşurat la Buzău s-au numărat Iosif Mărgineanu (ridicător) şi David Ghiţă (trăgător secund), aceştia fiind şi titulari în echipa de speranţe. La Turneul Final, C.S.S Buzău va juca în grupa I unde va avea că adversare pe CSS Mihai I Bucureşti, CSS Lapi Dej şi C.S.  Ocna Mureş.

 

Adrian SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ