Personalitatea lui Alexandru Marghiloman comemorată la Buzău la 94 de ani de la moartea marelui om politic

0
523

Primăria Buzău, Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”, în colaborare cu garnizoana Buzău, a organizat, vineri, în Parcul „Alexandru Marghiloman” ceremonia militară şi religioasă pentru comemorarea marelui om politic buzoian cu ocazia împlinirii a 94 de ani de la trecerea în nefiinţă.

Pe lângă prefectul județului Carmen Ichim, președintele CJ Petre Emanoil Neagu și cei doi vicepreședinți, primarul Constantin Toma și viceprimarul Ionuț Apostu, europarlamentarul Andi Cristea și parlamentarii Lucian Romașcanu, Sorin Lazăr , Dănuț Păle și Sebastian Radu, la eveniment au participat general-maior Vasile Toader, locţiitorul pentru instrucţie al şefului Statului Major al Apărării, general de brigadă Claudiu-Mihail Sava, locţiitorul comandantului garnizoanei Buzău şi reprezentanţi ai unităţilor militare din garnizoană, precum şi cadre militare în rezervă şi retragere, oameni de cultură, reprezentanţi ai instituţiilor publice locale, elevi, public interesat.

Însemnătatea activităţii a fost prezentată de către comandor în retragere Marius-Adrian Nicoară, iar evocarea moştenirii importantului omului de stat buzoian (născut şi trecut la cele veşnice pe aceste meleaguri) a fost evocată de strănepoata acestuia, Irina Vlăducă Marghiloman, precum şi de primarul municipiului, Constantin Toma.

Ceremonialul a mai cuprins slujba de pomenire de către un sobor de preoţi, depuneri de coroane şi defilarea gărzii de onoare.

După ceremonialului militar şi religios, manifestările au cuprins o masă rotundă cu participarea unor istorici de renume, cu titlul „Opera şi personalitatea lui Alexandru Marghiloman”, precum şi un eveniment editorial cu ocazia reeditarea cărţii „Note politice 1897-1924” de Alexandru Marghiloman şi lansarea volumului „Personalităţi buzoiene 1918-2018: 500 pentru România”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.