Peste 4,5 milioane de lei alocați de Ministerul Dezvoltării pentru investițiile în infrastructură din Buzău

0
127

Consilierii județeni au aprobat, marți, o nouă tranșă de bani pentru lucrările la podul de la Vadu Pașii și pentru finalizarea lucrărilor la drumul județean 203 L Pârscov Cozieni. Sumele au fost alocate de către Ministerul Dezvoltării în baza devizelor de lucrări ale societăților desemnate să se ocupe de realizarea celor două investiții și vor ajunge în scurt timp în conturile constructorilor. Astfel, constructorul podului de la Vadu Pașii va primi aproximativ 3 milioane de lei iar pentru DJ203L Pârscov-Cozieni au fost alocați circa 1,5 milioane de lei.

„ Proiectul suplimentar a făcut referire la două lucrări pe PNDL, respectiv  podul de la Vadu Pașii și DJ 203L Pârscov-Cozieni. Pentru că o parte din finanțare vine de la Ministerul Dezvoltării a fost nevoie ca aceste sume să fie prinse într-o rectificare de buget și după ce constructorul a făcut un deviz cu o situație de lucrări care au fost ulterior verificate de noi, au fost trimise la Ministerul Dezvoltării și acum își vor primi banii. Sumele alocate sunt în funcție de cât s-a lucrat atât pentru podul de la Vadu Pașii cât și pentru DJ 203L”, a declarat Petre Emanoil Neagu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.