Preșcolarii si elevii primesc din această săptămână fructe, lactate și produse de panificație

1
1109

Elevii din învățământul primar, gimnazial și preșcolarii primesc din această săptămână, alimente în cadrul programului guvernamental „Cornul, laptele și fructele”. La Buzău 44.849 de elevi vor primi zilnic de la școală lapte, iaurt, cornuri, biscuiți sau fructe în funcție fiecare zi a săptămânii.
„Programul este oarecum schimbat față de anul trecut la modul că produsele pe care le primesc elevii sunt diversificate. Luni și marți copii vor primi măr, covrigi sau biscuiți din făina integral, miercuri și joi vor primi lapte pasteurizat plus corn sau baton iar vinerea vor primi iaurt cu baton sau corn”, a declarat președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.
Pentru că legea s-a schimbat procedurile de licitație au fost sistate iar contractele pentru livrarea produselor din programul guvernamental a fost făcută prin negociere directă. Valoarea contractelor se ridică la peste 2,9 milioane de lei și sunt valabile până la sfârșitul lunii februarie timp în care autoritățile județene trebuie să organizeze licitații pentru următoarele luni de școală.
Produsele de panificație vor fi livrate în județ de societățile Boromir și Comercial Saramis iar fructele de către societatea Elcomer Achiziții SRL. Totodată produsele lactate vor fi livrate, ca și anii trecuți de societatea Meridian Agroind din Râmnicu Sărat.
Pe viitor conducerea Consiliului Județean intenționează să semneze contracte multianuale astfel încât de anul viitor elevii să poată primi produsele alimentare chiar din primele zile de școală.

1 COMENTARIU

  1. Înainte sa dați copiilor acei covrigei , a avut vreunul dintre dumneavoastra curiozitatea sa ii guste? Sunt foarte, foarte tari . In mod normal când se face o licitație de genul nu se si prezinta produsul respectiv? V as recomanda ca pe viitor sa aveti curiozitatea sa ii încercați.

LĂSAȚI UN MESAJ