Primarul Constantin Toma vine cu lămuriri în problema preluării Crângului și răspunde atacului lansat de deputatul Adrian Mocanu

0
664

Primarul Constantin Toma a venit, vineri , cu lămuriri despre preluarea în administrația municipalității întregului Crâng, acțiune pe care a inițiat-o în baza unui document găsit  în Arhivele Statului care datează din anul 1881.

„Pentru cei care încă pot crede în vorbele celor care susţin că vântur doar o bucată de hârtie în problema Crângului, vă supun atenţiei documentul. Un act oficial al Statului Român, votat de Adunarea Deputaţilor şi de Senat, promulgat de regele Carol I la 9 aprilie 1881, în timpul guvernului I.C. Brătianu care era în acea clipă atât prim-ministru, cât şi ministru de finanţe. Actul a fost publicat în Monitorul Oficial Nr.15 din 1881, la data de 19 aprilie (1 mai pe stil nou) 1881. Iată şi textul exact al legii, aşa cum a fost el consemnat în document:

„Art.1. Statul recunosce primăriei urbei Buzeu dreptul de proprietate asupra pădurei numită Crângul, situată în marginea oraşului Buzeu, cu condiţiune ca pentru tot-d’a-una să serve ca loc de preumblare şi înfrumuseţarea oraşului.
Procesul intentat de Stat contra primăriei pentru revendicarea pădurei în cestiune rămâne stins.
Art.2. Administraţiunea domenielor şi a pădurilor Statului, prin înţelegere cu primăria Buzeu, va fixa şi va împietri hotarele acestei păduri, prin punctele extreme ale periferiei sale, conform posesiunei actuale.”, scrie Constantin Toma pe pagina sa de facebook alături de o fotocopie a documentului invocat.

monitor crangTotodată, primarul municipiului Buzău, oferă și un răspuns la atacul lansat la începutul săptămânii de deputatul Adrian Mocanu care considera acțiunile lui Constantin Toma iresponsabile și discreționare.

„Cât priveşte scenariile privind intenţiile mele sau ale Primăriei în privinţa viitorului Crângului – ba de defrişare, ba de construire de cine ştie ce ansambluri rezidenţiale şi alte presupuneri aberante – în cazul în care Municipiul va reintra în dreptul său de proprietate asupra întregii întinderi, ele sunt făcute doar cu măsura celor care, probabil, chiar aşa ar proceda dacă ar fi acum în locul meu.

Dar eu nu m-am angajat în dificila misiune pe care o am acum, ca să ajung să rămân în memoria oamenilor drept cel care a tăiat Pădurea Crâng! Dimpotrivă! Vreau să fiu amintit, printre altele, atât cât voi fi amintit, drept Primarul care a redat Buzăului şi buzoienilor ceea ce era al lor de drept! Aşa cum a fost şi intenţia iniţială a celor care au făcut Legea de la 1881!”, își încheie postarea primarul Constantin Toma.

 


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.