Show-ul ACADELIA – în premieră la Sala Sporturilor din Buzău

0
518

Delia, artistul cu cele mai spectaculoase concerte din România, aduce cel mai nou și exploziv show al său de până acum la Sala Sporturilor Romeo Iamandi, pe 9 martie, începând cu ora 20.

O figură iconică a muzicii românești și o artistă completă, cu show-uri inovative și productii tehnice grandioase, Delia a avut pe parcursul carierei sale o evoluție impresionantă, fiind mereu prezentă în topurile muzicale. Pasionată de muzica sa și de posibilitățile artistice ale momentului, artista încearcă mereu să ofere ceva nou publicului său. Fie că este o romantică incurabilă, un suflet rebel sau o femeie puternică, Delia continuă să surprindă prin atitudinea sa nonconformistă, muzica îndrăzneață și show-urile de neuitat.

Artista ne-a obișnuit ca fiecare apariție publică să fie una memorabilă, iar pentru ACADELIA, suntem atenționați de către organizatori: conținutul acestui show poate dăuna grav persoanelor aflate la regim şi celor care de mâine merg la sală. Show-ul poate conține urme de ironie, dulceață de piersici și sâmburi de adevăr. Acest show este recomandat atât sănătății dumneavoastră psihice, cât și vindecării anumitor afecțiuni, cum ar fi plictiseala, stresul cotidian și indice glicemic căzut la pământ. Pentru o mai bună desfășurare de forțe, încurajăm pe toată durata spectacolului consumul moderat de dulce.

ATENȚIE!

Prezența în sală se face pe bază de bilet și acadele. Pentru a evita posibile neînțelegeri legate de audiența generală, vă rugăm să vă informați înainte cu privire la playlist-ul artistei… și mai ales cu privire la artistă în sine. Concertul nu va fi cenzurat, ci doar glazurat! Minorii vaccinați și nevaccinați vor avea acces în sală doar cu acordul părinților.

Biletele vor fi puse in vânzare marți de la ora 8.00 pe online si de la ora 12.00 la casele de bilete și se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Sporturilor (tel: 0761.769.328), de la Teatrul George Ciprian (tel: 0740.496.561), în punctele de vânzare iaBilet din Buzău (www.iabilet.ro/puncte-de-vanzare/) și online de pe www.iabilet.ro și www.ticketnet.ro.

Preturi Bilete:

Categoria VIP: 199 lei

Categoria 1: 150 lei

Categoria 2: 100 lei

Categoria 3: 60 lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.