Spital, extremă urgenţă!/ Domnul Lăzărescu moare acasă

0
59

Ştiţi filmul cu domnul Lăzărescu, bătrânelul care moare după ce este plimbat şi plasat dintr-un spital într-altul, pentru că nici un medic nu catadicsea să-l interneze din „varii” motive… Filmul lui Cristi Puiu a câştigat, din 2005, peste 20 de premii internaţionale. Românii n-au câştigat mai nimic, decât ceva experienţă… cinefilă.

La 41 de ani, un bărbat bolnav este dus de rude la spitalul închis între timp de reforma administrativă din sistemul spitalicesc autohton. Bărbatul moare în faţa uşilor închise. Viaţa bate filmul, ceva s-a simplificat între timp, drama a sărit, peste tragedie, direct la genul horror. Cu câteva zile în urmă, într-o localitate din judeţ, câţiva bătrânei au fost uitaţi într-un spital comunal, după ce medicii abandonaseră unitatea, că aşa le-a cerut reforma mai sus menţionată.

Un domn care reprezintă o asociaţie naţională pentru protecţia pacienţilor, spune că sunt zeci de spitale în ţară în care bolnavii stau de-a valma în saloane, indiferent de bolile de care suferă. Imaginea unei gropi comune nu este deloc exagerată în context. Faptul că un pacient grav accidentat este adus la urgenţe şi că spitalul nu are un neurolog angajat, iar rudele persoanei accidentate trebuie să caute prin oraş un medic specialist pensionat, să-l tocmească şi să-l aducă la targa suferindului, este deja un „progres”: nu mai vorbim, aici, de „simplul” gest al pacientului de a trece strada spitalului, pentru a-şi cumpăra dintr-o farmacie seringă şi medicamente pentru tratament.

Evoluăm, aşadar. Ca şi acel copil din pântecele mamei, confundat la ecograf cu o tumoare şi născut apoi, din greşeală, în veceu. Dacă nici Dumnezeu nu-şi mai pune stetoscopul pe sufletul nostru, chiar ne-am dus…

S.D.

LĂSAȚI UN MESAJ