Stan și Timiș își explică deciziile

0
637

Azi la stadionul Gloria, întălnire a conducerii tehnice (adică celor care mai înțeleg ceva din tehnica de lovire a balonului sau din motivele pentru care se fluieră fault și nu henț cu mâna, că prin birouri cred că-i jale…) cu ceva mai mult de-o duzină de suporteri, vreo 20-30. Scopul declarat: motivarea unor decizii ale noului antrenor, Ilie Stan și stoparea fake-news-urilor de pe rețelele de socializare. Nu știu câți au plecat împăcăți și liniștiți cu expunerea de motive a tehnicianului buzoian susținut și de fostul antrenor, actual director sportiv, cred, George Timiș. Că Ciprian Petre nu mai face parte din proiectul lui Ilie e de înțeles, la fel s-a întâmplat prin 2014 cu Claudiu Ionescu, iar cazul lui Gabi Ibriș, alt “căpitan” trimis la plimbare prin 2010-11 e la fel de proaspăt. E clar, a recunoscut-o toată lumea: decizia e pur tehnică, omul e prea bătrân pentru a mai face față rigorilor diviziei B, iar Ilie Stan își asumă responsabilitatea rezultatelor.

Eu nu-s ca cei care abia așteaptă să se întâmple un accident pentru a călca omul pe cap. Cu voia lui Allah vrem rezultate bune, vrem să vină iarăși 5-6000 de oameni în tribune (că 15 mii e un vis erotic…) și vrem să vedem fotbal! Că promovăm sau nu, aproape că n-are nici-o importanță, pentru mine cel puțin. Rușinea de a fi percepuți pe viață ca “Steluța”, nu cred că va fi ștearsă pe parcursul vieții acestei generații. Decât sclavii lui gigi în Liga I, eu prefer zona 5-8 în B. În rest, numai bine și ne vedem sâmbătă dimineața în Crâng, la 11, la amicalul contra divizionarei C din Focșani.

Vali MOCANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.