Turneu de handbal, în sprijinul copiilor bolnavi de autism şi sindrom Down. Evenimentul este sprijinit de preşedintele CJ Buzău, Cristi Bîgiu

0
52

 Handbal3

 

Turneu de handbal caritabil, în sprijinul copiilor care suferă de autism şi sindrom Down. Evenimentul sportiv va fi organizat în week-end iar fondurile strânse în urma meciurilor de handbal vor fi donate unui centru care se ocupă de copiii autişti ori suferinzi de sindrom Down. Turneul de handbal caritabil este organizat la iniţiativa unor foşti elevi ai Colegiului Naţional B.P. Hasdeu, foşti membri ai echipei de handbal a liceului, care s-au reunit pentru a încuraja tinerii să practice sport şi, în acelaşi timp, prin evenimentele pe care le organizează, să contribuie la dezvoltarea comunităţii locale. Peste 40 de meciuri se vor desfăşura în sălile de sport ale Colegiului Naţional B.P. Hasdeu, Liceului CFR şi Sala Sporturilor Romeo Iamandi, competiţiile urmând să aibă loc atît sîmbătă cît şi duminică, începînd cu ora 10.

 

Evenimentul este susţinut şi de preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristi Bîgiu:

 

”Eu încurajez şi susţin de fiecare dată când am ocazia o competiţie pozitivă şi cred că este un prim pas de a învăța ce înseamnă să fii într-o echipă şi să lupţi pentru a obţine rezultate. Mă bucur şi mai mult atunci când am ocazia să susţin iniţiative caritabile cum este turneul de handbal din acest week-end. Până acum Consiliul Judeţean Buzău, în parteneriat cu alte instituţii a organizat diferite competiţii sportive de la înot la tenis de masă. ”Toţi banii strânşi vor merge către un centru de autism pentru copiii care suferă de sindromul Down. De aceea vreau să îi invit pe toţi buzoienii să participe şi să doneze pentru a îi ajuta pe aceţti copii”, a spus Cristi Bîgiu.

 

Programul de sâmbătă al competiţiei poate fi consultat pe http://www.sport-friends.ro/.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.