Zeci de cupluri au spus „DA”, de Dragobete, la manifestările organizate de Consiliul Județean

Printre ei și președintele CJ, Petre Emanoil Neagu, care s-a „căsătorit” cu actrița Carmen Tănase

0
443

Zeci de cupluri au spus „DA”, vineri seară, în foaierul Teatrului George Ciprian la manifestările organizate de Consiliul Județean cu ocazia zilei de Dragobete. După vizionarea piesei de teatru „Magnolii și Cianură” multe din cuplurile care au ales să își petreacă ziua de Dragobete vizionând piesa de teatru de pe scena Teatrului George Ciprian s-au oprit pentru a-și reînnoi jurămintele sau pentru a se căsători de conveniență, ofițer de stare civilă fiind președintele Consiliului Județean Petre Emanoil Neagu. După ce le-au fost înmânate Certificatele de Căsătorie și câte o cutie de bomboane mirii de ocazie au avut ocazia să se fotografieze la „Poarta lui Dragobete”, ocazie pe care nu a pierdut-o nici președintele CJ, Peter Emanoil Neagu care s-a fotografiat alături de actrița Carmen Tănase dar și alături de alte persoane care i-au solicitat acest lucru

Totodată, două cupluri care și-au aniversat căsătoria în ziua de Dragobete au primit din partea Consiliului Județean, câte un tort, certificate de căsătorie și aranjamente florale.

Nu în ultimul rând, spectatorii prezenți la manifestările organizate de Consiliul Județean au donat bani pentru cele două buzoience diagnosticate cu boli rare, Teodora și Miruna, la final în urnele amplasate la intrarea în sala de spectacole strângându-se 2.500 de lei, bani care, alături de cei 4.800 de lei strânși joi seară și de ajutorul de câte 5.000 de lei oferit de Consiliul Județean vor ajunge la familiile celor două buzoience. De asemenea, reprezentanții Consiliului Județean au decis să mențină urnele pentru donații și în luna martie atunci când sunt programate mai multe spectacole pe scena Teatrului „George Ciprian.”

LĂSAȚI UN MESAJ