Ziua Colegiului Național „Mihai Eminescu” marcată la Buzău de ziua nașterii patronului spiritual

0
499

Colegiul Național „Mihai Eminescu” a sărbătorit, marți, ziua liceului în aceiași zi cu Ziua Națională a Culturii Române și cu ziua în care s-au împlinit 169 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu patronul spiritual al colegiului de pe strada Independenței. În cadrul evenimentului au avut loc ateliere, lecții demonstrative, expoziții, întâlniri care au culminat cu două reprezentații ale spectacolului „Joc și Rock” susținute de Opera Comică pentru Copii din București în regia buzoianului Cristian Mihăilescu.

Deși nu a putut lua parte la spectacole din cauza unei răceli puternice regizorul a fost suplinit de soția sa, soprana Felicia Filip care s-a declarat convinsă că acesta este doar începutul unei colaborări între instituția pe care o conduce,  Opera Comică pentru Copii din București și spectatorii buzoieni care au fost impresionați de spectacolul pus în scenă și au recompensat actorii cu ropote de aplauze.

„Suntem pentru prima oara în această minunată locație. Opera Comică pentru Copii este singura instituție de acest gen din lume, se afla la București și în această seară ea este la Buzău. Vreau să vă spun „La mulți ani!” de sute și sute de ori pentru că nu întâmplător sărbătorirea Centenarului se îngemănează cu sărbătorirea a 100 de ani a liceului dumneavoastră an în care și noi sărbătorim 20 de ani de existenta. Regizorul spectacolului din această seară Cristian Mihăilescu nu este aici pentru că a fost lovit de un virus. El este buzoian să regretă enorm că nu a putut ajunge dar i-am spus că această colaborare nu se va opri aici și fie vom mai veni noi aici să susținem spectacole fie veți veni dumneavoastră  la București.

Va spun încă odată „La mulți ani!”, vă felicit pentru această stare de bucurie si să dea Domnul Dumnezeu ca nu doar de un 15 ianuarie să ne vedem”, a spus soprana Felicia Filip director al Operei Comice pentru Copii din București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.