Social democrații buzoieni și-au lansat, vineri, în prima zi de campanie electorală, candidații cu care vor ataca alegerile din 6 decembrie. Ceremonia de lansare s-a desfășurat sub regulile impuse de pandemie  iar pe scena Sălii Mari a Consiliului Județean nu au urcat decât candidații care deschid listele la Senat și Camera Deputaților însoțiți de președintele Consiliului Județean și de cei doi primari de municipii în timp ce ceilalți candidați au fost prezenți într-o altă sală în fața unui monitor pe care era transmis ceea ce se întâmpla în sală.

„Așa cum era normal în prima zi de campanie am venit în orașul în care m-am născut alături de candidații PSD și colegii mei ți nu în ultimul rând alături de Constantin Toma, Petre Neagu și Sorin Cârjan. Doresc să-i anunț foarte clar că toți parlamentari și candidații fiind buzoieni le vor fi aproape în următorii patru ani așa cum le-aui fost și până acum. Ne vom implica în toate proiectele pe care le au și cu care vor veni în noul mandat și cred că proiectele buzoienilor sunt o prioritate pentru toată echipa PSD. Echipa este una de oameni integri, profesioniști care au confirmat în domeniile lor de activitate sută la sută buzoieni născuți aici crescuți aici  și sunt sigur că asta va conta foarte mult în activitatea lor parlamentară”, a spus Marcel Ciolacu, președintele PSD și cel care deschide lista PSD Buzău pentru Camera Deputaților.

Ciolacu a mai spus că preşedintele Klaus Iohannis are o singură obsesie, aceea de a organiza alegerile parlamentare pe 6 decembrie și a declarant că așteaptă luni explicaţii de la Guvern privind restricţiile anunţate şi felul în care se va desfăşura campania electorală.

„În afară de această criză sanitară mondială, cu accente din ce în ce mai drastice şi mai dezastruoase în ceea ce priveşte România, şi parcă nu era de ajuns acest ghinion, avem ghinionul să avem şi cel mai incompetent şi corupt Guvern postdecembrist, va fi o perioadă complicată. Astăzi este prima zi de campanie, din câte am înţeles şi eu de la preşedintele României, care nu are altă obsesie decât de a organiza alegeri parlamentare pe data de 6 decembrie, e posibil ca luni să termine această campanie electorală. Aşteptăm cu toţii explicaţii la restricţiile anunţate ieri în şedinţa de Guvern şi cum se va desfăşura această campanie electorală, astfel încât drepturile şi libertăţile românilor să nu fie încălcate prin acte normative pe care Guvernul nu are dreptul să le emită”, a spus Marcel Ciolacu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.