Președintele PNL Buzău deputatul Gabriel Avrămescu nu este de acord cu cheltuirea banilor din bugetul Apărării pentru sport și se declara total împotriva inițiativei legislative a fostului ministru Vasile Dâncu care prevede modificarea Legii Educației Fizice și sportului prin care se urmărește accederea în Liga I la fotbal a CSA Steaua.
Într-o declarație politică rostită în plenul Camerei Deputaților miercuri dimineață Avrămescu a vorbit despre sport și despre sacrificiile pe care le fac sportivii și familiile acestora pentru a atinge performanța.
„Sportivii români, prin performanțele obținute în competițiile internaționale, au făcut ca steagul nostru tricolor să fluture în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Rezultatul, însă, este doar un vârf de iceberg. În spatele oricărui sportiv cu performanțe există ani de zile de muncă continuă, sacrificii personale și sacrificii făcute de familiile din care provin. Cu foarte mici excepții, normalitatea în care trăiesc copii și juniorii noștri sportivi este una tristă. Stau și mă întreb, oare câți copii talentați ar fi putut obține performanțe deosebite pentru ei și pentru România, însă n-au avut norocul să se nască în familii suficient de potente financiar? Oare câți părinți sunt forțați să-și rupă literlamente pâinea de la gură pentru a se asigura că cel mic va mânca o masă în plus sau oare câți umblă pe la bănci și IFN-uri pentru a putea plăti și luna aceasta antrenorii, echipamentele sau deplasările la competiții?”, a spus deputatul buzoian miercuri în deschiderea declarației rostite de la tribuna Camerei Deputaților.
Avrămescu s-a referit ulterior și la inițiativa legislativă a fostului ministru al Apărării Vasile Dîncu care ar scoate din bugetul Apărării milioane de euro pentru sport și spune că proiectul este unul al orgoliilor. De altfel, într-un răspuns solicitat MApN anul trecut de către Avrămescu se arată că doar pentru CSA Steaua s-au alocat din bugetul apărării peste 15 milioane de lei în perioada 2019-2022.
„Am aflat săptămâna trecută că un fost ministru al Apărării a depus o inițiativă legislativă care ar oferi posibilitatea clubului de fotbal finanțat de Armată, CSA Steaua, să promoveze în prima divizie a fotbalului românesc. Oare românii știu câte milioane de euro din bugetul apărării naționale se duc pe finanțarea sportului din cadrul Armatei Române? Oare românii știu câte mii de euro, din bani publici, câștigă un sportiv la un club al statului român? Nu vreau să mai vorbesc de inadecvarea dislocării fondurilor din bugetul Armatei când noi avem un război la câteva sute de kilometri de graniță, iar solda unui ofițer de grad inferior este comparabilă cu salariul unui angajat fără studii superioare din mediul privat. Vreau doar să întreb dacă este normal să finanțăm din bani publici un proiect născut doar din orgolii., când avem atâția copii și tineri valoroși, dar fără noroc”, a mai spus deputatul Gabriel Avrămescu.
De asemenea, deputatul buzoian spune că implicațiile sunt complexe însă este de părere că trebuie discutat care sunt prioritățile statului în materie de sport.
„Implicațiile sunt complexe, dar întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este simplă: „Ce ne dorim?”. Ne dorim ca din banii publici să asigurăm baza materială necesară dezvoltării sportului la nivel de copii și juniori SAU ne dorim să finanțăm salarii de mii, chiar zeci de mii de euro, pentru un segment unde mediul privat ar trebui să-și spună cuvântul, nu statul, și, aș adăuga, nici U.A.T.-urile”, a mai spus deputatul Gabriel Avrămescu.
În încheierea declarației politice rostite miercuri dimineață în plenul Camerei Deputaților, Avrămescu spune că este nevoie cât mai urgent de o discuție cât mai amplă despre finanțarea sportului.
„Personal, ca liberal, mi-aș dori să reducem cât de mult posibil povara de pe familiile copiilor dornici să practice un sport. Mi-aș dori să știu că niciun părinte nu va mai umbla disperat după bani pentru a-și trimite copilul la o competiție. Mi-aș dori ca goana după trofee și calificări în marile competiții europene sau internaționale, la nivel de seniori, să fie apanajul investitorilor privați, iar autoritățile să se ocupe de adevăratele lor responsabilități față de cetățeni. Dar poate eu greșesc, poate viziunea mea nu este cea corectă. Însă de un lucru sunt sigur: avem nevoie de o discuție despre ceea ce ne dorim noi ca țară să se întâmple cu finanțarea sportului. Iar această discuție va trebui să aibă loc cât mai repede cu putință”, a spus Avrămescu în încheierea declarației politice.












[…] cât mai repede cu putință”, a spus Avrămescu în încheierea declarației politice. The post Gabriel Avrămescu impotriva cheltuirii banilor din bugetul Apărării pentru sport first appeared on Observatorul Buzoian. Citeste mai […]
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]