Nu putea trece neobservat evenimentul sportiv pe care Buzăul iubitor de tenis îl va găzdui în prima jumătate a lunii iulie. Un turneu de 25 de mii de dolari, cu sportive din WTA, televizat de o rețea din Austria, sponsorizat de Transelectrica și Fundația „Țiriac”, cu calificări, arbitri internaționali, copii de mingi, transportul oficialilor cu mașinile de la Toyota, ce să mai, profesionist de-adevăratelea! Am știut că cele zece zile rămase până la primele servicii oficiale de pe terenurile de zgură ale TenClubTenis Buzău, din zona situată între Ursus și Dedeman, vor trece repede și că nu o să mă încadrez în timp dacă nu mă grăbesc. Antrenorul Gabriel Caloian, cel care a adus în Buzău un titlu de campion la Wimbledon cu doi ani în urmă, nu ne-a lăsat mult să așteptăm o fereastră liberă în programul său, ci ne-a invitat direct la locul acțiunii. Să mai spunem de boacăna colegului Vali, care a confundat o sportivă cu mama acesteia? Mai bine dăm play și urmărim cele 15 minute de discuții despre tenis și despre cum se adaptează acest sport în orașul nostru!
Eduard Ungureanu







[…] despre tenis și despre cum se adaptează acest sport în orașul nostru! Eduard UngureanuThe post Interviurile „Observatorului” sunt despre tenis cu Gabi Caloian first appeared on Observatorul Buzoian. Citeste mai […]