În vizită la Los Angeles

●pe acest stadion ar fi jucat România contra SUA dacă s-ar fi calificat la Mondiale

0
2

SoFi Stadium este cel mai scump complex sportiv din lume, având un cost de construcție estimat la peste 5 miliarde de dolari. Arena este situată în Inglewood ( California) la aproximativ 5 kilometri distanță de Aeroportul Internațional Los Angeles (LAX).

Caracteristici tehnice și structură

Complexul are o suprafață totală de 288.000 metri pătrați fiind cea mai mare structură din liga NFL. Dispune de 70.240 de locuri pentru meciurile de fotbal, dar se poate extinde până la 100.240 de locuri pentru evenimente majore.
Complexul include 260 de apartamente de lux și peste 13.000 de locuri premium.
Este primul stadion construit cu un design parțial deschis. Acoperișul translucid din panouri ETFE protejează fanii, dar lasă lumina soarelui să treacă și permite brizei oceanice să răcorească arena.
Terenul de joc este amplasat la aproximativ 30 de metri sub nivelul solului. Această decizie a fost luată pentru ca înălțimea clădirii să nu interfereze cu culoarul de zbor al avioanelor către aeroportul LAX. Pe care noi le-am și filmat în după-amiaza în care am fost la stadion 🥳
Deasupra terenului este suspendat un ecran uriaș cu două fețe, lung de 120 de yarzi (aproximativ 110 metri), cu rezoluție 4K.

Echipe gazdă și evenimente majore

Nu eram sigur în momentul în care am făcut clipul, pentru că în cap era doar ideea aceea că am fi putut juca contra americanilor pe acest teren, dar apoi am aflat că această arenă este casă bună pentru două francize NFL. SoFi Stadium este împărțit simultan de două echipe mari din Los Angeles: Rams și Chargers.
Complexul integrează piața publică American Airlines Plaza și YouTube Theater, o arenă interioară cu o capacitate de 6.000 de locuri.

Meciuri de top disputate

A găzduit deja Super Bowl LVI (2022), finala campionatului universitar (2023) și spectacolul WrestleMania 39 (2023).
Iar ca planuri de viitor și turnee globale aici vor putea fi văzute nu mai puțin de opt meciuri din cadrul turneului final al
Cupei Mondiale FIFA 2026. Punct de atracție, clar, debutul echipei naționale a Statelor Unite ale Americii.

Evenimentul suprem din NFL se va întoarce pe acest stadion în luna februarie de anul viitor pentru un nou Superbowl, cel cu numărul LXl.
Tot aici, dar peste un an, lumea sportului mondial își va da întâlnire la Jocurile Olimpice de vară (2028), iar Stadionul SoFi va fi piesa centrală pentru mai multe competiții din cadrul LA28, așa cum au datdeja numele Olimpiadei de atunci. Aici se vor desfășura ceremoniile de deschidere și închidere și va fi transformat în cel mai mare loc de desfășurare a probelor de înot din istoria olimpică. Unde îi vom ține pumnii lui David Popovici pentru o medalie, dacă fotbaliștii lui Mircea Lucescu nu s-au dovedit vrednici de calificare!
Text și imagini: Vali Mocanu și Mihai Chiriazi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.