Pensiile militare sub nici o formă nu pot fi considerate pensii speciale. A spus-o răspicat, vineri, președintele Camerei Deputaților buzoianul Marcel Ciolacu în fața sutelor de militari prezenți la activitățile prilejuite de Ziua Armatei Române.
În discursul său, Ciolacu i-a asigurat pe militarii prezenți că se va lupta în Parlament pentru ca militarii să beneficieze de pensiile pe care le merită.
„Vă urez „La mulți ani!” și vă asigur de fiecare dată de disponibilitatea mea în a vă reprezenta la nivelul Parlamentului pentru orice problemă. De asemenea, țin să vă anunț că mă voi lupta pentru drepturile dumneavoastră și mă refer aici la pensiile militare pe care unii vor să le pună în altă categorie. Se încearcă o deturnare a unui adevar și a unei realitati. Când vorbim de pensiile militare sub nicio formă nu sunt pensii speciale așa cum se incearcă să se spună de către unii. Nu confundăm, pensiile militarilor punându-le în acelaș coș cu pensiile speciale. Sub nici o formă nu vom vota această modificare și vom sustine în continuare pensiile militarilor, a unor oameni care își servesc patria cu demnitate și onoare. De fiecare dată ne face plăcere să fim alături de ei dar când este vorba să schimbăm anumite inechități începem și pornim într-un discurs demagogic gratuit care depășește și crează niste tensiuni sociale”, a spus Ciolacu.
Deputatul buzoian care este și președinte al organizației județene a PSD a explicat și faptul că nici unul din parlamentarii PSD de Buzău nu beneficiază de pensii speciale.
„De asemenea, vă spun că niciun parlamentar PSD de Buzau nu beneficiază de vreo pensie specială de parlamentar. Eu în mandatul trecut mi-am dat demisia în ultima zi de mandat tocmai pentru a nu beneficia de acest drept iar restul parlamentarilor PSD de Buzău sunt la primul mandat și nu beneficiaza de astfel de drepturi. Asta ca să fie destul de clar care este poziția noastră față de această chestiune a pensiilor speciale”, a spus deputatul Marcel Ciolacu.










