În ciuda punctului,,ciugulut” etapa trecută pe terenul satelitului lui Dinamo, atmosfera la echipa din Crîng este una tristă după cum a precizat antrenorul Mihai Ciobanu. Acesta spune că Gloriei Buzău îi lipseşte foarte mult entuziasmul din cauza incertitudinilor de la club şi a poziţiei din clasament.
,,Este foarte greu să le ridici moralul jucătorilor atunci când nu ştii ce va fi mâine. Băieţii au muncit foarte mult în condiţii extrem de vitrege dar nu numai situaţia financiară şi-a pus amprenta asupra parcursului din acest tur ci şi componenţa lotului. Jucătorii au un sentiment de frustrare, necaz şi m-aş bucura dacă ar câştiga deoarece merită mai mult”, a adăugat tehnicianul Gloriei Buzău, Mihai Ciobanu.
Ciobanu le este recunoscător suporterilor şi îşi doreşte ca aceştia să fie răsplătiţi cu o victorie în ultima reprezentaţie a echipei buzoiene pe teren propriu în acest an.
,,Trebuie să încercăm să le facem plăcută şederea în tribune. Spectatorii noştri şi-au dat seama că nu puteau să ne ceară mai mult şi nu au pus presiune pe noi. Nu au răbufnit la adresa jucătorilor,antrenorilor şi conducerii şi le mulţumesc”, a încheiat Mihai Ciobanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.