Proiectele societăţii civile buzoiene au reuşit şi anul acesta să fie remarcate la Gala Societăţii Civile, eveniment de avenvergură care a reunit într-o puternică competiţie cele mai active organizaţii neguvernamentale din ţară. Pe lista celor care au primit distincţii s-a aflat, pentru al V-lea an consecutiv, Asociaţia „1 Iunie 2001”. Jurizarea la nivel naţional a fost făcută de formatori de opinie, jurnalişti, specialişti în implementarea şi evaluarea programelor sociale, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile şi ai ONG-urilor. Premiile au fost înmânate luni, 28 mai, pe scena Operei Naţionale Bucureşti, locaţie deja tradiţională pentru prestigiosul eveniment. La ediţia de anul acesta au fost invitaţi responsabili din cadrul companiilor româneşti iniţiatoare ale programelor sociale, reprezentanţi ai administraţiei publice, oameni care activează în televiziune şi lideri de opinie.
Dintre cele aproximativ 200 de proiecte intrate în competiţie, Asociaţia „ 1 Iunie 2001” s-a clasat pe locul al II-lea la secţiunea Apararea drepturilor individuale/colective cu proiectul ,,Sunt surdo-mut. Pot şi eu să sun la 112!” şi pe locul al III-lea la secţiunea Proiecte pentru Tineret cu proiectul ,,Şapte ani fără cuvinte” Recunoaşterea organizaţiei buzoiene la nivel naţional nu face decât să ofere elan pentru viitoarele activităţi. Aceasta, în condiţiile în care, acţiunile şi proiectele desfăşurate pentru persoanele cu deficienţe psihosenzoriale auditive sau alte dizabilităţi, au urcat pe scara valorilor civice naţionale de la an la an. Astfel, dacă la ediţia din 2008 a Galei, Asociaţia a fost doar nominalizată, în 2009 a obţinut locul al III-lea la secţiunea Apărarea drepturilor individuale şi colective şi o menţiune la secţiunea Buget – / Eficienţă +, în 2010 s-a bucurat de două menţiuni, una la secţiunea „ Educaţie şi cercetare” iar cealaltă la ,,Apărarea drepturilor individuale / colective” şi în 2011 a obţinut locul al II-lea la secţiunea ,,Apărarea drepturilor individuale/colective”.
,,Problemele persoanelor cu handicap şi ale însoţitorilor acestora nu trebuie să mai constituie în societatea modernă un subiect tabu şi nici să fie ignorate ca şi când nu există, de frica descoperirii unei realităţi crude. Prin demersurile efectuate anul trecut nu am dorit decât respectarea drepturilor legale ale acestor suflete chinuite care îşi petrec zilele în suferinţă şi amărăciune. Sperăm ca premiile din acest an, la Gala Societăţii Civile, să fie un simbol al Binelui care învinge Răul. Nu ne vom opri aici! Vom continua să promovăm spiritul civic şi să realizăm proiecte şi activităţi cu aceeaşi încredere şi dăruire”, a declarat Ionica Tarău, preşedintele Asociaţiei ,,1 Iunie 2001” Buzău.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.