Ionica TARAU
Echipa Asociaţiei ,,1 Iunie 2001” Buzău invită buzoienii la o serie de activiţăţi care vor fi derulate în perioada 31mai – 9 iunie sub titulatura ,,Zilele porţilor deschise la Asociaţia 1 Iunie 2001”. În spiritul egalităţii de şanse şi incluziuni sociale, cei interesaţi sunt aşteptaţi în această perioadă la sediul Asociaţiei unde li se vor prezenta proiectele realizate pentru persoanele cu deficienţe de comunicare verbală, principalele acţiuni din ultimii ani precum şi programele aflate în curs derulare. Totodată, în această perioadă sunt invitaţi şi elevi din unităţile de învăţământ buzoiene pentru a participa gratuit la un mini curs de iniţiere în limbajul mimico-gestual care va avea loc timp de două zile şi în urma căruia tinerii cursanţi vor primi diplome de participare. De asemenea, vor avea loc şi meciuri de minifotbal între echipa Asociaţiei şi formaţii ale liceelor din Buzău.
”Aşa cum am mai afirmat şi cu alte ocazii, urmărim să rămânem consecvenţi ţelului nostru, de a milita pentru incluziunea socială. Prin aceste acţiuni vrem să descoperim împreună că lumea celor fără cuvinte are un farmec aparte, că barierele de comunicare reprezintă doar prejudecăţi sociale ce pot fi ridicate prin implicare, iar tinerii deficienţi de auz şi vorbire de astăzi pot fi liderii de mâine”, a declarat Ionica Tarău, președintele Asociaţiei ,,1 Iunie 2001” Buzău.
În cadrul campaniei ,,Zilele porţilor deschise la Asociaţia 1 Iunie 2001” sunt programate și acțiuni de socializare cu elevii de la Liceul pentru Deficienţi de Vedere Buzău sub îndrumarea profesorilor coordonatori director Adriana Leca şi Vasile Carapit, persoană cu deficienţe de vedere.
„Credem ca societatea funcţionează mult mai bine în echipă indiferent de profesie sau handicap.Mai ales dacă pui suflet și respecţi parteneriatul, dacă eşti adeptul incluziunii sociale şi nu pui eticheta handicapat, dacă vrei să promovezi egalitatea de şanse între copii/tineri/adulţi cu handicap şi fără handicap”, a mai afirmat Ionica Tarău.
Evenimentul ,,Zilele porţilor deschise” se va suprapune pe final cu ,,FESTIVALUL NAŢIONAL NOUĂ ANI FĂRĂ CUVINTE” ce va avea loc în perioada 7-9 iunie 2013 la Buzău.
Ca în fiecare an, Festivalul se adresează elevilor cu deficienţe de auz şi vorbire, fiind invitate toate unităţile de învăţământ special din ţară.

1 COMENTARIU

  1. D-na Ionica Tarau foarte mult in activitate pentru surzi la Asociatia 1 iunie 2001, sa informare de interes mai mult decat ceilalti Asociatia….., Ma mir cuvintele e frumos “ZILELE PORTILOR DESCHISE” .
    TE FELICITARI PENTRU UN ANIVERSARI DE 9 ANI LA ASOCIATIA 1 IUNIE 2001. SUCCES !!!!

Lasă un răspuns la RIPAS THALIA Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.