sarpe

Buzăul este ferit de șerpi ori oamenii știu să se ferească din calea reptilelor periculoase. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean Buzău, Adriana Bratosin, anul trecut, nici o persoană nu a ajuns la spital mușcată de șarpe.
Unitatea medicală avea o singură doză de ser antiviperin care a expirat, întrucât nu au fost victime ale șerpilor care să necesite imunizarea după ce au fost mușcate.
La acest moment, Spitalul Județean Buzău nu are în stoc nici o doză de ser antiviperin însă conducerea unității a făcut comandă de o singură doză, având în vedere că anul trecut vaccinul care este unul foarte scump a expirat întrucât nu au fost pacienți care să aibă nevoie de el.
Marți, Ministerul Sănătății a transmis că unităţile sanitare care au nevoie de ser antiviperin pot să îl achiziţioneze de la Compania Naţională Unifarm, care are 150 de fiole, anunțul fiind transmis după ce unele spitale au spus că şi-au epuizat stocul.
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava nu mai există în stoc ser antiviperin, directorul medical, medicul Tiberius Brădăţan, spunând că se aşteaptă repartiţia dozelor solicitate prin comandă furnizorului. El a precizat că, dacă va fi nevoie, până la completarea stocului, SJU a informat Direcţia de Sănătate Publică Suceava, pentru a putea apela la spitalele din judeţele limitrofe care mai au în stoc acest tip de ser.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Adrian Popescu, în zona Vatra Dornei au fost înregistrate în ultimele două zile trei cazuri de oameni muşcaţi de şerpi, cei trei pacienţi fiind trataţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, unde li s-a administrat ser antiviperin.

Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, medicul Tiberius Brădăţan, a declarat că cei trei pacienţi sunt în afara oricărui pericol, au fost deja externaţi, după ce li s-a administrat ser antiviperin, dar a subliniat că stocul a fost epuizat.

Serul antiviperin se administrează doar în cadrul unităţilor sanitare, preţul unei singure doze fiind de peste 500 de lei, iar perioada de valabilitate este de numai câteva luni. Medicii spun că în cazul unei muşcături de viperă sau şarpe, ajutorul medical de urgenţă este absolut necesar. Astfel, persoana muşcată nu trebuie să se agite şi nici să facă mişcări, deoarece ritmul bătăilor inimii creşte, circulaţia sângelui e accelerată şi veninul pătrunde mai repede în organism. Este recomandat să se ia o aspirină, să se înlăture veninul din jurul muşcăturii şi să se dezinfecteze rana cu apă oxigenată. De asemenea, este foarte important să se pună un garou, recomandându-se mutarea acestuia dinspre rană spre inimă din 10 în 10 minute, pentru a preveni cangrena. Între timp, este foarte important să se ajungă cât mai repede la o unitate medicală pentru administrarea serului antiviperin.

2 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Amelia Dumitrascu Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.