Asociaţia Elite Art Club UNESCO organizează Concursul „Suvenir de Bucureşti”. Considerând că invitaţia sosită la redacţia Observatorul buzoian poate privi şi pe orice buzoian care vrea să creeze suvenire de Bucureşti, vă facem cunoscut Regulamentul concursului dotat cu premii generoase şi vă urăm succes!

I. Condiţii de participare şi de eligibilitate:

Concursul se adresează tuturor celor care doresc să-și pună în valoare creativitatea, indiferent de formarea profesională și de vârsta concurenților.

Tematica obiectelor participante la concurs trebuie să aibă ca punct de plecare aspecte din cultura, istoria și specificul Bucureştiului.

Nu există nicio restricţie cu privire la materialul din care sunt create obiectele înscrise la concurs, acestea trebuind să aibă caracteristicile unui suvenir (dimensiuni mici sau medii, ușor de transportat, cu posibilitatea de a fi multiplicat).

Obiectul înscris în concurs trebuie să fie însoțit de un proiect, care trebuie să cuprindă date tehnice privind materialele folosite, etapele de execuție, precum și alte informații utile pentru realizarea produsului final*.

Concurenţii vor semna o declaraţie pe propria răspundere, ca ei sunt autorii conceptului/obiectului si poseda toate drepturile care deriva din aceasta, excluzând astfel orice suspiciune de plagiat.

Câștigătorii cedează drepturile de autor către Elite Art UNESCO.

Participanţii se pot înscrie în concurs cu maxim cinci obiecte.

Toţi participanţii îşi dau acordul ca obiectele cu care au participat în competiţie, indiferent dacă au fost sau nu câştigătoare, să fie incluse în expoziţia finală.

*  În cazul în care nu aţi avut posibilitatea de a realiza obiectul fizic, va trebui să ne trimiteți, tot prin e-mail, proiectul de realizare – format electronic sau fotografia schițelor/ desenelor de realizare ale acestuia, la o rezolutie optima.

II. Desfăşurarea concursului

II.1. Înscriere

În perioada 15 ianuarie – 30 mai 2011 (data poștei) se vor face înscrierile în Concurs. Pot fi înscrise până la 5 variante de obiecte/ simboluri sub semnătura aceluiași participant.

II. 2 Selecţia finaliştilor:

În perioada 1-15 iunie 2011 se va intalni comisia de jurizare.

În data de 20 Iunie se vor anunța câstigătorii concursului „Suvenir de București” prin intermediul site-ului www.eliteart-gallery.com.

Toate suvenirurile înscrise în concurs vor face parte din expoziția cu numele „Suvenir de București” – ediția a II-a 2011 – , găzduită de Elite Art Gallery (Str. Academiei nr. 15, București – Galeriile de Artă ale Municipiului București).

PREMIUL 1 – 1.000 Euro

PREMIUL 2 – 700 Euro

PREMIUL 3 – 500 Euro

III.Inscriere:

Pentru inscriere va trebui sa ne trimiti :

1. Prin e-mail: suvenirdebucuresti@eliteart.org

Formularul de înscriere (descarcă formularul de pe site-ul www.eliteart-gallery.com), câte 2 fotografii (la rezoluţia 300 dpi) pentru fiecare dintre obiectele/simbolurile realizate, care se vor înscrise în concurs. Pot fi înscrise până la 5 variante de obiecte/simboluri sub semnătura aceluiaşi participant. Aceste fotografii le vom posta pe site-ul www. eliteart-gallery.com, unde, în perioada 1 – 15 Iunie 2011, va avea loc o sesiune de votare a lucrărilor, de către vizitatorii site-ului.

În cazul în care nu aţi avut posibilitatea de a realiza obiectul fizic, va trebui să ne trimiteţi, tot prin email, proiectul de realizare – format electronic sau fotografia schiţelor/desenelor de realizare ale acestuia .

2. Prin poştă

– la adresa:

Asociatia ELITE ART Club UNESCO

Str. Constantin Noica Nr. 134

060055 Bucuresti, Romania

DATA LIMITĂ A ÎNSCRIERILOR ESTE 25 Mai 2011 – data poştei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.