Gheorghe Vlase, lider PC Buzău

Lumea politică locală îşi face datoria şi iese în public cu declaraţii belicoase unidirecţionale. Guvernarea Boc şi ocârmuirea băsesciană sunt în tirul liderilor PC şi PSD buzoieni. Noul motiv al atacurilor este amânarea, prin votul recent al deputaţilor, a executării hotărarilor judecatoreşti prin care profesorii şi-au revendicat drepturile băneşti cuvenite prin lege.

 

„Faptul că profesorii nu-şi pot primi banii înapoi este un abuz grav al Guvernului Boc”, a declarat, în cadrul ultimei conferinţe de presă, Gheorghe Vlase, preşedintele PC Buzău, continuând: „Partidul Conservator protestează vehement faţă de această decizie. Guvernul Boc a ajuns aproape la apogeul unei inconştienţe totale. Nu-l mai interesează ce gândeşte această lume. S-a izolat în globul de cristal, cum fac toate celelalte dictaturi. Cunoaştem că marii dictatori, în final, s-au rupt de popor şi s-au considerat că nu sunt înţeleşi. Acelaşi lucru se întâmplă şi acum.” El consideră că scuza cu „nu sunt bani” nu e plauzibilă: „Cât e suma aceea de mare a profesorilor pe care trebuie să o dai legal înapoi, faţă de cheltuielile pe care le faci permanent, ineficient şi pe care îi aduni la bugetul Partidului Democrat Liberal? Judecătorii s-au strofocat să facă dreptate dar au făcut-o degeaba. Adică, ai să iei bani, dar când vrem noi!” a încheiat Gheorghe Vlase.

 

Constantin Boşcodeală, lider PSD Buzău

La unison, Constantin Boşcodeală, preşedintele PSD Buzău, s-a arătat şi el indignat pe aceeaşi temă, în cadrul conferinţei de presă săptămânale: „Observăm că, în România, de fapt puterile nu sunt independente. Observăm că puterea cea mai tare este a PDL-ului, a preşedintelui Băsescu şi a premierului Boc, care, peste hotărâri judecătoreşti, emit ordonanţe de întârziere a plăţii drepturilor care au fost câştigate prin hotărâri judecătoreşti. Şi aceasta indică un abuz de putere din partea partidului aflat la guvernare, care este foarte clar că va face orice ca să se menţină la putere în continuare.”

 

S.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.