Cezar Preda, Constantin Boşcodeală, Cristi Bîgiu, Ion Vasile nu sunt, pentru buzoieni, nişte nume din cartea de telefoane. Ei sunt lideri, preşedinţi, şefi, senatori sau deputaţi. Nume grele, funcţii înalte. Autoritate, demnitate, putere de decizie. Forţe locale, ce mai…

În abuziv regretata „Epocă de Aur”, tovarăşe cu probleme de familie obişnuiau să-i scrie Elenei Ceauşescu şi să-i ceară ajutorul într-un caz de divorţ complicat, soldat cu partaj inechitabil, sau în vreun caz de nedreptate la serviciu. Femeile acelea sperau ca Tovarăşa să intervină, ea fiind prima Mamă şi Soţie din popor. În psihologia populară, persoana investită cu o astfel de autoritate unanim recunoscută era Capul tuturor deciziilor: dacă ceva nu funcţiona în muşuroiul social, primul devenea ultima speranţă la care se apela pentru remedierea nedreptăţii. Bine, până la Tovarăşa erau destui sfinţişori de la judeţ, care prelucrau scrisorile şi dădeau curs cazurilor semnalate „la nivel înalt” de către tovarăşele nemulţumite. Elena Ceauşescu nici nu ştia de existenţa vreunui astfel de expeditor plebeic. Vraja, însă, funcţiona.

Vremurile acelea au trecut, autorităţile au fost moştenite, transferate, iar „vraja” s-a păstrat. Încă vreo 10-15 ani. Acum, e fix pe invers. Desvrăjiţi şi sictiriţi, cetăţenii primesc scrisori în cutia poştală de la „lideri”, „şefi”, „preşedinţi”. Mesajul, la unison, e – pentru un astfel de expeditor – prea umil pentru a mai fi atributul unei demnităţi: dă-mi mie votul!

[Later edit] Păcat că ne-am pierdut obişnuiţa de a scrie scrisori. Sau că ne-am schimbat destinatarii. Incredibil! La o populaţie de peste 120 de mii de locuitori, pe care îi are în gospodărie, Primaria Buzau a primit, anul trecut, numai 23 de mii de cereri, sesizări, reclamaţii şi propuneri. În 2010, domnul primar Constantin Boşcodeală a ţinut doar 31 audienţe. Oare nu se simte singur prin primărie? Nu duce lipsa concitadinilor lui? Pe la ţară, prin comune, primarii nu mai prididesc cu audienţele. Zilnic au cel puţin media anuală a edilului şef al municipiului Buzău. Socializare, nu glumă! Se simte omul căutat şi căutătorul băgat în seamă… Domnul Boşcodeală trebuie să fie cam trist, aşa, neluat la vorbe. Iaca: programul audienţelor în Primăria Buzău, sursa: primariabuzau.ro

PRIMAR : Constantin – Octavian BOŞCODEALĂ ►   MIERCURI – orele 11.00 – 12.00
VICEPRIMAR : Ion – Marcel CIOLACU ►   LUNI – orele 13.00 – 15.00
VICEPRIMAR : Fănică BÂRLĂ ►   MARŢI – orele 10.00 – 12.00
SECRETAR : Ştefan NEDELCU ►   MIERCURI – orele 9.00 – 11.00

Serviţi, vă rog!

S.D.

4 COMENTARII

  1. Nu mai este Boşcodeală căutat de muritorii de rând pentru că aceştia s-au săturat de promisiuni nerespectate. Mai nou, observăm că are un program de audienţe de numai 1 oră pe săptămână.
    Halal primar.

  2. Mie mi se pare ca, in general, Boscodeala si-a respectat telurile care privesc orasul nostru, ca promisiuni nu face, si mai ales fara acoperire. Daca sunteti tari in memorie si obiectivi, siguri o sa va amintiti! Eu iau partea plina a paharului si spun ca omul are multe de realizat , dar pentru asta trebuie sa mai ai si bani! Presa buzoiana a aratat ca fondurile virate la bugetul de stat au crescut cu 20% anul trecut, deci, mai multi bani la d-na Udrea, mai multi bani ai buzoienilor risipiti pe sali de sport, partii de schi si alte prostii! Iar investitiile buzoiene, blocate!
    „Virinele”, iti sugerez sa iti manifesti frustrarile intr-un loc cu verdeata, poate asa iti vei reveni !

Dă-i un răspuns lui Oprea Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.