Candidatul USL la președinția Consiliului Județean Buzău, senatorul Marian Cristinel Bîgiu, a condamnat astăzi încercările repetate ale actualului președinte al Consiliului Județean de a-l denigra prin toate mijloacele posibile. Bîgiu a susținut chiar că așa-zisul independent și-a făcut un scop din a-l calomnia și a-l denigra, în speranța că astfel va putea păcăli electoratul.
„Pe toată perioada acestei campanii, am facut apel la o campanie onestă în care să discutăm despre ideii și opinii însă văd că s-a construit un întreg aparat a cărui prioritate este să mă denigreze și să mă calomnieze în speranța că vor câștiga. Ce pot spune este că în spatele imaginii de bunicuț a unuia dintre candidați și în spatele unor discursuri pacifiste se ascund numai minciună, lăcomie, interes personal și bunul plac”, a declarat candidatul USL la președinția Consiliului Județean Buzău, Marian Cristinel Bîgiu.

Vicepreședintele PNL Buzău a explicat că în ultima săptămână, adversarul său politic a recurs din nou la atacurile murdare pe care le-a inițiat încă dinaintea debutului campaniei electorale iar faptul că nu a reușit să găsească nimic în neregulă în activitatea pe care senatorul liberal a avut-o în ultimii ani, de când a intrat în viața politică, îl face să bată monedă pe o chestiune clarificată deja de mai multă vreme.

„În această săptămână iar s-au dat unele materiale denigratoare la adresa mea. Este vorba de un flayer scos de un Einstein al Camerei Deputaților care nu stă să se gândească la el înainte de a vorbi de alții. Apoi, e vorba de unele ziare din care unul, dintr-o mie de exemplare tipărite sunt deja vreo 50.000 distribuite prin toate apartamentele din oraș. Cred că sunt singurul din Buzău care, după 8 ani în administrație, nu am dosare la DNA și tot ceea ce au găsit ei a fost să se lege de faptul, care este și scris dacă ar citi tot, că nu m-am prezentat la examene. După 1989, am renunțat la facultatea de Mecanică Agricolă pentru că se desființaseră SMA-urile și am preferat să mă înscriu la o facultate cu profil economic. Dar, aceste lucruri sunt greu de înțeles, mai ales pentru niște oameni care nu au făcut o facultate la zi sau la stat cum se făcea pe vremuri și care nu înțeleg care este diferența. Mă aștept să mai apară astfel de materiale și în următoarele zile de campanie electorală și chiar sâmbătă pentru că sunt disperați la gândul că vor fi îndepărtați de la această perfuzie a banului public”, a declarat liberalul Marian Cristinel Bîgiu.
În ceea ce privește ziua votului, candidatul USL la președinția Consiliului Județean îi îndeamnă pe buzoieni să iasă la vot și să nu se lase cumpărați de cei care au făcut averi de milioane doar din poziția de lucrători la stat, abonați permanent la fondurile publice.
„Mă aștept la două lucruri în ziua de duminică: să iasă lumea la vot și să nu se lase cumpărată. Eu nu am mai văzut pe nimeni până acum să se laude cu trei proiecte, toate cercetate de DNA. La cum îi știu pe buzoieni sunt sigur că vor  realiza chestia asta și oricât ar plăti, oricât ar da, nu pot să facă pe cineva să îl vopsească sau să-l arate mai frumos. Încercați un singur lucru. Luați declarația de avere și vedeți dacă a lucrat ceva în mediul pivat vreodată sau dacă toată averea a fost făcută din birourile instituțiilor de stat. Atunci este ușor să spui de altul că este incult, incompetent și nu este în stare să facă nimic. Într-adevăr, recunosc că nu sunt în stare să fur și ceea ce am realizat, am făcut prin munca mea. Că nu am ajuns să arunc milioane într-o campanie, oricum nu aș face asta, pentru că banul muncit se prețuiște altfel.”, a încheiat candidatul USL la președinția Consiliului Județean Buzău.

Ciprian STERIAN

1 COMENTARIU

  1. Vezi de treabă liniştit , în continuare că după distribuirea măgăriei ăleia, în toate cartierele Buzăului ţi-au crescut procentele. „Orice pasăre pe limba ei piere!” Rupăndu-se aici şfoara va fi hemoragie în mafia Buzăului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.