Președintele PNL, Crin Antonescu a răspuns, aseară, declarațiilor făcute de președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu.Liderul liberal a afirmat că ”în nici un caz nu se poate pune problema renegocierii candidaturilor pentru primării și consiliii județene atâta timp cât ele au fost discutate și parafate de toate cele trei părți ale USL.”
Și liderii locali ai PNL sunt întru totul de acord cu punctul de vedere expus de Crin Antonescu. Președintele PNL Buzău, George Scutaru a declarat pentru Observatorul Buzoian că nu se poate pune problema renegocierii punctuale pe un județ pentru că acest lucru ar însemna o redeschidere a negocierilor în toată țara.
„Eu sunt convins că demersul domnului Mocanu va fi și de această dată sortit eșecului și ar fi bine ca toți colegii din PSD, liderii județeni, să înțeleagă că timpul lucrează în defavoarea USL și că această stare de tensiune crește șansele competitorilor adică a PDL și a UNPR. E regretabil că această dorință a domnului Mocanu de a obține candidatura cu orice preț nu face decât să diminueze șansele unei victorii zdrobitoare a USL la Buzău. E păcat să pierdem această oportunitate. Va fi o discuție la Centru cu toate județele când vor fi chemate la București conducerile organizațiilor PSD, PNL și PC iar domnul Mocanu va trebui să explice nu doar de ce dorește cu orice preț această candidatură ci și de ce a refuzat orice discuție cu PNL pe marginea bugetului județean pe care l-a trecut cu Partidul Democrat” a declarat președintele PNL Buzău, deputatul George Scutaru.
Și candidatul desemnat al Uniunii Social Liberale la președinția Consiliului Județean Buzău, liberalul Cristi Bîgiu spune că nu se pune problema renegocierii protocolului semnat la nivelul USL.
„Reacția domnului Ion Iliescu este o problemă internă a PSD. USL a aprobat prin forurile de conducere ale partidelor care o compun, sub semnătura celor trei președinți, repartizarea candidaților în toată țara. Aceste repartizări au fost trecute înainte de acest vot și prin toate forurile interne de partid atât la PNL cât și la PSD iar domnul Iliescu a votat pentru aceste candidaturi la momentul respectiv. Din punctul meu de vedere este o discuție încheiată iar dacă PSD are o problemă în partid sunt convins că și-o va rezolva. Asta nu inseamnă însă o problemă în USL”, a declarat vicepreședintele PNL Buzău, Cristi Bîgiu.
Bîgiu a mai explicat că, deși nu se pune problema renegocierii candidaturii de la Consiliul Județean Buzău, organizațiile locale ale PNL, PSD și PC Buzău sunt așteptate la Centru pentru mediere.
„Nu se pune problema renegocierii Buzăului. Este venită o circulară de două săptămâni de la București, unde sunt chemate toate organizațiile pentru desemnarea candidaților, a parității pe liste și tot ceea ce trebuie stabilit înainte de alegeri. Este adevărat că sunt organizații cum este și Buzăul unde se vine într-un fel la mediere dar asta nu înseamnă renegocierea protocolului”, a încheiat vicepreședintele liberal Cristi Bîgiu.

Ciprian STERIAN

1 COMENTARIU

  1. Probleme in paradisul psd???? Mister Iliescu ii submineaza autoritatea juniorului Ponta!!!! Mocanu ar fi in stare sa doarma pe presul lui Iliescu daca ar stii ca acesta i-ar rezolva problema!!! Decat sa faca atata anticamera m-ai bine ar iesii sa vada ce jale este pe drumurile buzoiene si sa se intrebe daca deconteaza sau nu facturile de la firmele de deszapezire! E clar pentru noi buzoienii, vrem schimbare la Consiliul Judetean!

Lasă un răspuns la margaret Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.