Nu se dă dus din partid, indiferent de discuțiile și neînțelegerile cu alți politicieni pe care le-ar genera convingerile sale politice. Mesajul vine din partea liderului PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, întrebat recent de jurnaliști dacă are de gând să se orienteze către un alt partid, ca urmare a relației tensionate pe care o are, în prezent, cu șeful statului Traian Băsescu.

Preda a răspuns ferm că discuțiile sale contradictorii cu președintele nu îl vor aduce în nici un caz în situația de a pleca din partid. Faptul că s-a contrat public cu șeful statului nu înseamnă că s-ar putea gândi vreodată să părăsească formațiunea politică din care face parte, a declarat Cezar Preda.

“Spiritul meu de PD-ist nu a permis nimănui, nici măcar sa gândească o clipă că m-ar putea tenta vreodată, în viața mea, vreo altă formațiune politică. Niciodată nu voi pleca din PDL nicăieri. Ba mă voi bate cu ei zi de zi. Cum aș putea să plec? Alții vor să vină la noi sau cei care pleacă de la noi, cei mici, scoliți de noi ajung mari la alte partide începând cu primarul Boșcodeală și continuând cu mulți alții. Eu nu voi pleca niciodată, ” a încheiat Cezar Preda.

Ciprian STERIAN

[audio:http://www.observatorulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2011/03/Cezar-PREDA5.mp3|titles=Cezar PREDA]

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.