Atac dur lansat astăzi de candidatul PDL la Consiliul Județean, Cezar Preda, la adresa lui Victor Mocanu. Preda a dezvăluit în cadrul unei conferințe de presă că Victor Mocanu care candidează ca independent pentru un nou mandat la Consiliul Județean a ajuns să-i momeacă pe primarii democrat liberali cu bani ori cu alte promisiuni, în schimbul voturilor și al susținerii lor.
Preda a declarat că toți acești bani pe care Mocanu îi învârte în campania electorală sunt strânși în anii în care acesta s-a aflat în fruntea administrației județene.
”Unul dintre contracandidații mei, în disperare, se duce peste tot, inclusiv la oamenii noștri, ai PDL, și le spune . Pe bani, bineînțeles. La Ghergheasa s-au plătit bani, la Săgeata, s-au făcut echipe cu materiale, spunându-li-se să să voteze pe primele trei buletine de vot, iar pe al patrulea să se voteze un independent. Au venit oameni la mine care au fost contactați și momiți cu bani. Pe mine asta nu mă miră, pentru că știam apucăturile, că doar nu o da banii din buzunar, sunt banii pe care i-a luat tot de la cetățean”, a spus Preda.
Liderul democrat liberal a adăugat că, potrivit ultimelor sondaje, bătălia pentru câștigarea alegerilor la Consiliul Județean se dă între USL și PDL, în timp ce candidatul independent nu va lua, mai mult ca sigur, nici 30 la sută din voturile Uniunii: ”Vă anunț aici, pe dumneavoastră, și sper să dea drumul la rezultatele sondajului, să vedeți că acest contracandidat independent și familia sa și prietenii săi este pe ultimul loc, la o distanță foarte mare. În general, acum, în județul Buzău, se bat USL cu PDL, restul … să spere! Candidatul independent nu preia nici 30 la sută din voturile USL, d-apoi ale PDL! Dar nu-i nicio problemă, să dea bani, că are de unde! ”.
Preda a adăugat că organele statului ar trebui să se sesizeze și să-i ia la întrebări pe candidații care, acum, în plină campanie electorală ajung să arunce cu sume fabuloase numai să-și atingă obiectivul, acela de a ajunge în fruntea unei instituții în care banul public le este la îndemână și poate fi folosit după bunul lor plac.
” Cred că trebuie ca organele statului – și Combaterea Spălării Banilor și ANAF – să întrebe candidații de unde au acești bani și unde sunt înregistrați acești bani. Pentru că mandatarul financiar al fiecărui partid sau candidat independent trebuie să aibă aceste intrări. Campania electorală este o acțiune, pe legea României, la care trebuie să justifici fiecare leu, nu poți să spui că te-ai împrumutat. Dacă buzoienii nu fac schimbarea acum, în 2012, peste tot, vor ajunge peste patru ani să muncească pentru două familii sau clanuri mafiote toată viața lor”, a conchis Cezar Preda.

C. D.

4 COMENTARII

  1. chiar ma intrebam de unde au atatea bani acesti domni , precum Mocanu si Boscodeala. De unde frate atatea bani sa pui atatea afise , sa dai lumii bautura , mancare , s.a.m.d , de unde???? De la noi prostii care muncim in Buzaul asta.

  2. Nu doar Mocanu si Boscodeala au bani multi de aruncat in aceasta campanie electorala, ci si altii mai mici, fosti si poate chiar viitori primari PSD.De ce de 4 ani nu avem becuri pe strazile din sate,iar de ieri s-au luminat toate stradutele? De ce de jumatate de an nu ni se ridica gunoiul de la poarta, chiar daca banii ne-au fost ceruti, iar de ieri a inceput sa vina masina de la RER? Treziti-va romani! uitati-va in jur,spalati-va pe fata cu apa rece si alungati hotii de la primarii! Doar noi ne mai putem ajuta, ca ei daca vin acolo au alte preocupari.Nu va lasati pacaliti de banii lor murdari, care de fapt nu sunt ai lor,sunt tot ai nostrii, nici de sticla de vin,sau de ulei,carne s.a.m.d. astea nu ne tin 4 ani.Schimbati-i!

  3. Liderul PDL stie toate sondajele acest clarvazator PDL. Mai cum le face si desface acest Cezar pentru ca primarii lui sa iasa basma curata. El nu stie ca primarii fac tot posibilul sa isi mentina fotoliile in oazele lor, incercand tot felul de smecherii, ba cu unul, ba cu celalat iar daca nu merge incep sa dea vina pe contracandidati, ca au facut si au dres, numai ca sa iasa ei mai curati si mai uscati, la fel si partidul.

  4. Chiar asa va fi, deja facem asta dupa alti patru ani care tocmai au trecut de la ultimele alegeri. Chiar nu suntem noi, buzoienii, mai multi si mai puternici decat toate familiile si clanurile lor la un loc???? eu cred ca da! haidem la vot, haideti sa NU-I MAI VOTAM!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.